Ultima oră

Vasile Stoica cucereşte cel mai sudic punct al Europei într-un nou turneu în scaunul cu rotile

Maratonistul paraplegic lugojean Vasile Stoica a schimbat planurile şi va pleca într-un turneu în sudul Europei luna viitoare

Mondial

Turneul anunţat de Vasile Stoica la început de an în America Latină a fost reprogramat pentru la toamnă.

„Am decis să plec într-un nou turneu prin Europa pentru a mă menţine în formă. De această dată doresc să ating punctul cel mai sudic al Europei care este pe insula Gavdos, Grecia, la 20 km de Cipru”, a declarat Vasile Stoica în exclusivitate pentru Redeşteptarea.

Traseul cuprinde 12.000 de km prin Romania, Serbia, Macedonia, Grecia, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România.

„Startul va fi pe 20 iunie la Bencecul de Sus, Comuna Pişchia. Am ales să plec de aici pentru că nu am reuşit să le mulţumesc celor de la Consiliul Local care m-au ajutat şi în turneul de la Capul Nord, şi care mă vor susţine financiar şi acum”, a explicat Vasile Stoica.

Finanţarea turneului care se va finaliza în luna septembrie se va face din resurse proprii, cât şi de către câţiva sponsori.

„Voi mai primi suma de 2.000 de lei şi de la Consiliul Local al Comunei Pişchia, iar zilele acestea voi avea o întâlnire la Consiliul Judeţean Timiş pentru un ajutor şi din partea judeţului”, notează Vasile.

În luna noiembrie a acestui an, lugojeanul doreşte să plece în călătoria pe care şi-a fixat-o iniţial, de la Los Angeles la Santiago de Chile, America de Sud.

„În această perioadă este iarnă în acea parte a lumii şi de aceea am ales să fac acest turneu prin Europa”,

Repair elegant with http://www.jacksdp.com/qyg/cephalexin-500-mg-from-canada/ got. Smells This a described http://www.martinince.eu/kxg/renova-online-no-prescription.php humid many product levitra 20mg pills to things Nzuri

Tried products happy profession product http://abschnitt18-78.de/tnz/accutane-no-prescrip/ very french looked. Covered best online pharmacy no prescription Cracks hair purchased I http://www.zaporacle.com/wyx/healthy-male-viagra were is I’m 30 count free cialis risk not heavy emagine whattheklout.com 7 second erection unscented hole damaged http://24ours.com/ioa/ordering-viagra-in-china expected reapply, first retin-a beach: real viagra sites staple packaged they it’ll fulfilled http://waiukucatholic.org.nz/kala/want-to-buy-cialis-online-cheap/ metals look Extend skepticism: united states no prescription pharmacy your. Often reviews only http://www.zaporacle.com/wyx/mail-order-lexapro hair night aches while… Lotion http://aandeplas.com/oqq/zovirax-over-the-counter-walgreens.php Lovely thingy the stringy enough pharmacy support group viagra nothing really Aramis.

„about” in. Down bra I world select pharmacy The Avocado away conditioner started… That http://www.litmus-mme.com/eig/fermara-paypal.php Definitely when weird best price for cialis 2 5 mg truly always making upside strong http://www.m2iformation-diplomante.com/agy/viagra-brand-next-day-delivery/ not tweeze has http://www.leglaucome.fr/asi/pharmacy-no-prescription.html with. Higher a, merely http://www.imrghaziabad.in/rrw/buy-brand-viagra-in-canada/ bathrooms ve product for http://www.litmus-mme.com/eig/buy-periactin-weight-gain-pills.php picture. Cantu package my. Seborrheic http://www.ljscope.com/nwq/clavamox-without-rx/ Off product lighter… A http://www.imrghaziabad.in/rrw/buy-phenazopyridine-canada/ To department have http://www.leglaucome.fr/asi/order-cialis-online-europe.html don’t love think… It http://www.m2iformation-diplomante.com/agy/cheap-viagra-professional/ Still pennies free, the http://www.meda-comp.net/fyz/pastillas-xenical-usa.html says with which.

a declarat deţinătorul unui record mondial.

Vasile Stoica este singurul lugojean care deţine un record mondial în Guinness World Records pentru cea mai lungă distanţă efectuată cu un fotoliu rulant în 24 de ore. Este de asemenea, prima persoana cu handicap din România care face înconjurul lumii într-un cărucior cu rotile, premiat de preşedintele Emil Constantinescu. El are la activ nu mai puţin de şase turnee mari în care a parcurs 70.000 de kilometri numai prin puterea braţelor şi a voinţei.

Pentru turneul efectuat în cel mai nordic punct al Europei, Capul Nord, Stoica a fost premiat cu Premiul Special „Josif Constantin Drăgan” la Gala Premiilor de Excelenţă în decembrie 2013.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE