Ultima oră

Valeriu Branişte, legenda presei lugojene

MondialSuntem în anul centenarului Marii Uniri şi lugojenii merită să îşi aducă aminte de co­n­tri­buţia unor personalităţi ale oraşului la acest eveniment care ne-a modelat destinul co­lectiv. La Lugoj, mişcarea u­nionistă a fost una puternică.

Personalităţile mai cunoscute au fost cele din familia Bre­di­cenilor, Ion Vidu, George Dobrin şi alţii, iar mai puţin cunoscute, deşi la fel de meri­tuoase, sunt nume precum cel al lui Cassian Munteanu. Paradoxal, Valeriu Branişte (foto stânga jos) se află oarecum la mijloc. Toată lumea îi ştie numele, dar foarte puţini ştiu cine a fost cu adevărat.

A spune despre Branişte că a fost “ziarist” şi… atât, este nedrept faţă de adevărata dimensiune a unei personalităţi care trebuie cunoscută, cu luminile şi umbrele sale.

Etajul şi şantajul?

Aşadar, cum era omul Valeriu Branişte? Aurel E. Peteanu, directorul Colegiului Bre­di­ceanu din acele vremuri, îl caracteriza drept “un luptător de un minunat relief, o individulaitate puternică de o clasică strălucire, care, prin cultura sa superioară şi en­ci­clo­pedică, prin nobleţea şi forţa sa sufletească de-o rară calitate, prin temperamentul său de mare combatant şi îndrumător al vieţii noastre naţionale în toată complexitatea ei, a ştiut a polariza în ju­rul său, la noi în Banat, timp de aproape trei decenii, simpatia şi admiraţia unanimă a tuturor românilor bănăţeni”.

Desigur, cu stilul său uşor bom­bastic, Peteanu a punctat bine câteva aspecte, dar ad­miraţia românilor bănăţeni la adresa lui nu era chiar u­na­ni­mă, mai ales după Marea U­nire. Ca director influent de gazetă, Branişte (Branisce, cum era trecut în caseta de redacţie) a avut nu puţini duşmani, care îi caracterizau cariera cu sintagma “etajul şi şantajul”. Oricum ar fi, cu adulatori şi detractori, Branişte a fost o puternică personalitate a vremii sale.

Profesor, ziarist şi deţinut de conştiinţă

Ambiţios şi adept al muncii metodice şi stăruitoare, Bra­niş­te îşi ia diploma de profesor şi titlul de doctor în filosofie la Universitatea din Budapesta. În 1891, dr. Valeriu Bra­niş­te merge, ca tânăr profesor, la Gimnaziul Superior Român din Braşov. Atmosfera din Bra­şovul acelor ani îl în­deam­nă la implicare şi, în 1893, trece de la catedră în re­dacţia ziarului politic “Tribuna” din Sibiu. Un an mai târ­ziu, Alexandru Mocioni (Mocsnyi) întemeiază la Timişoara gazeta “Dreptatea” şi îl invită stăruitor pe Branişte să i se alăture. Articolele sale “energice, scrise cu o fran­che­ţă care robia” (după spusele lui Peteanu) au fost “recom­pensate” de autorităţile vre­mii cu… doi ani de închi­soa­­re.

A fost condamnat pentru “agitaţiune” în martie 1895, iar pedeapsa a executat-o în teminţa de stat de la Vaţ, împreună cu me­mo­ran­diş­tii.

Beneficiază de amnistie şi, în iunie 1896, revine la ca­tedră, la vechiul gimnaziu din Braşov. Dar soarta se miş­că simetric şi din nou pă­ră­seşte postul (în 1897) pentru o altă gazetă, “Patria” din Cer­năuţi. Se reîntoarce în Ar­deal, dar rămâne fidel presei. Lucrează la “Gazeta Transil­va­­niei” şi la “Telegraful Ro­mân”, apoi îşi îndreaptă pri­virtea spre Banat, unde Lugo­jul corespundea cel mai bine idealurilor sale. Aici găseşte oameni de acţiune, apropiaţi ca idei (dr. George Dobrin, dr. George Popovici, dr. Şte­fan Petrovici, dr. Ştefan Cioloca, dr. Cornel Jurca, Traian Vuia, Avram Imbroane, Cassian Munteanu, Coriolan, apoi Caius Brediceanu) cu care porneşte la drum în 1901, pînă în prima zi din ianuarie 1928, până la moartea sa.

“Drapelul”, cel mai citit ziar din Lugoj

”Drapelul a fost lansat ca o publicaţie bisăptămânală, dar, începând cu 1902, dovedindu-şi viabilitatea, a început să apară de trei ori pe săp­tă­mâ­nă, cu formatul mărit. Pre­ţul modic, de o coroană, a fost menţinut până în anii răz­boiului, când devalorizarea a impus creşterea acestuia la 3 coroane. Ziarul, având o largă difuzare, se adresa întregii comunităţi româneşti din Banat. Era citit prioritar de intelectuali şi meseriaşi, dar a pătruns masiv şi în lu­mea satelor. Numărul abo­na­ţilor, în jur de 2.000, a scăzut în timpul războiului la doar 300, fapt ce a determinat mari dificultăţi financiare. Cu toate acestea, în 1916, <Drapelul> avea un tiraj dublu faţă de cele cinci ziare maghiare şi germane din oraş”, scrie profesoara lugojeană Medina Săvulescu, în documentata sa lucrare “Ziarul Drapelul din Lugoj – expresie a identităţii regionale”.

Întemeietor al Colegiului Brediceanu cu predare în limba română

Dacă activitatea de jurnalist a lui Branişte e în general cu­noscută, se ştiu mai puţine despre înalta dregătorie pe care a deţinut-o imediat după Ma­rea Unire. În calitate de şef al Resortului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, şi-a luat în serios misiunea de regenrare a şcolilor româneşti. Pro­blemă grea, pentru că mai a­les şcolile secundare duceau lipsă de dascăli calificaţi în lim­ba română. Odată cu na­ţionalizarea şcolilor secundare şi introducerea limbii romîne ca limbă de predare care a în­locuit maghiara, Branişte a înfiinţat numeroase licee ro­mâneşti.

Valeriu Branişte, cel care dă numele unui Colegiu Teh­nic din Lugoj, este întemeie­torul noului Liceu Coriolan Brediceanu, cu predare în lim­ba română! Peteanu no­tea­ză că “Astfel, de la 1 septembrie 1919, s-au putut deschide următoarele licee ro­mâ­neşti de stat: 1) pentru bă­ieţi: la Arad, Baia Mare, Caransebeş, Dej, Făgăraş, Ibaşfalău, Lugoj (n.r. – primul director a fost prof. dr. Victor Bîrlea), Sibiu, Timişoara, Turda, cu toate clasele, Oraviţa cu şapte clase românizate, Al­ba Iulia, Braşov, Cluj, Deva, Orăştie, Oradea Mare, Şimleul Silvaniei, Satu Mare, cu primele 5 clase româneşti, Gherla cu cu primele patru clase, Petroşani cu întâia clasă românizată. 2) pentru fete: Arad, Cluj, Sibiu, Braşov, O­ra­dea Mare, Sighet, Timişoara cu primele cinci clase ro­mâ­neşti şi Târgu Mureş, cu două clase”. Să mai adăugăm că lu­go­jeanul Branişte a înfiinţat şi Universitatea Daciei Superioare din Cluj, împreună cu distinşi profesori, precum Onisifor Ghibu.

Istoria ingrată: lugojenii, nerecunoscători la vot

“Branişte s-a numărat printre românii cinstiţi, care nu a avut veleităţi şi care nu a re­nun­ţat niciodată la Partidul Naţional Român. Dar vremu­rile s-au schimbat, iar istoria arată că uneori poate fi atât de ingrată! În 1919, la primele alegeri organizate în România Mare, el a candidat în cir­cum­scripţia Lugojului. Însă, după tot ce a făcut pentru i­dealul Unirii românilor bă­nă­ţeni, lugojenii nu l-au ales. Dar, aşa cum spuneam, istoria este unoeri ingrată. Amintiţi-vă de cazul lui Winston Chur­chill, care, după ce a câştigat un război, a pierdut alegerile!” spune Luminiţa Wallner Băr­bu­lescu, fosta directoare a Mu­zelului de Istorie, Etnografie şi Artă din Lugoj.

Dacă lugojenii nu l-au cinstit mereu, Academia Română a făcut-o. În 1919, cu unanimitate de voturi, Valeriu Branişte de­vi­ne ”membru onorar” al a­ces­teia.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE