Ultima oră

Valea lui Mihai… Stoichescu. Lugojeanul a câștigat prima etapă a campionatului național!

MondialLa sfârșitul acestei săptămâni, pe pista de la Valea lui Mihai(Bihor), a început o nouă ediție a Campionatului Național Individual de Motocros. Sâmbătă au avut loc antrenametele oficiale, iar duminică s-au desfășurat cele două manșe ale cursei.

Multiplul campion național, lugojeanul Mihai Stoichescu, pilotul clubului Moto Extrem, a ajuns la Valea lui Mihai hotârât să se instaleze pe primul loc încă din prima etapă. Pe o pistă extrem de grea, de nisip, Mihai a făcut spectacol și a arătat că este mult peste valoarea campionatului românesc. A câștigat cursa la două ture distanță de următorul clasat.

“Mihai a făcut spectacol și pot spune că, astăzi, chiar a arătat ce poate și ce știe. A câștigat cursa având două ture în fața locului doi, iar în fața ultimului clasat a avut cinci ture. A combinat foarte bine viteza cu tehnica și a dat și publicului un motiv de mulțumire că venit la această etapă. A făcut și câteva sărituri de au rămas toți uimiți. Pot spune că a alergat cam cum se face în Mondial ”, a declarat Liviu Jigmond, antrenorul sportivului din Lugoj.

La puțin timp după finalizarea cursei, Stoichescu era fericit că i-a ieșit totul așa cum a planificat. “Am fost foarte bine pregătit. Știam că e o pistă grea, de nisip. Au fost locuri unde îmi ajungea nisipiul și până la genunchi, dar m-au ajutat foarte mult antrenamentele făcute. Oricum am știut încă de sâmbătă, de la antrenamente că nu o să am probleme, pentru că am observat ce timp scoteam eu și adversarii mei. Mă bucur că sunt deja pe primul loc. Sper să fiu sănătos și la finalul campionatului să fiu tot acolo pe locul I, să obțin titlul”, a declarat Mihai Stoichescu.

La sfârșitul săptămânii, la Copșa Mică, va avea loc cea de-a doua etapă a Campionatului Național Individual de Motocros. Clubul Moto Extrem va fi prezent doar cu pilotul Mihai Stoichescu, la MX 1- profesioniști, pentru că cel de-al doilea pilot, Vlad Roșu, la MX 1 – amatori, nu și-a revenit după ce în urmă cu două săptămâni și-a rupt mâna la Motocross Cup, de la Ciolpani.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE