Ultima oră

Unora le place…”mezzo”, sau cum am devenit audiofil

Iubitorii muzicii clasice, jazz ori world music, fanii lui Piazzolla, Grapelli ori Galliano au un canal de nisă pe care-l frecventează la sigur. Este vorba binențeles de mezzo. Pentru alți cablați ori posesori de sofisticate instalații video-satelit există firește ”Arte” (canal franco-german). Doar pentru cunoscători, vorba lui Andi Moisescu există ”Medici”, un site muzical specializat pe net. Personal tastez pe ”mezzo” atunci când descopăr în ghidurile Tv vreo reprezentație lirică de cert interes. Ca peste tot (deci la fel ca în cazul posturilor tv specializate în filme) și aici funcționează procedeul în buclă, adică reluări cât cuprinde.

Este firesc să alternezi difuzarea aceluiași spectacol timp de o lună-două (dar nu prea mult totuși) la diverse ore de dimineață, prânz după-amiază sau seară, în funcție de opțiunile de timp de emisie cărora le este compatibil și privitorul/melomanul specializat, după programul său de serviciu. În ultima vreme am avut parte de belcanto (Rossini, Donizetti, Bellini) sau operă modernă (Adams, Bartok, Poulenc), deci pe gustul fiecăruia. Cum despre regia operelor contemporane nu are sens să facem referiri (practic se permite orice) la belcanto există o problemă. E recomandabil să nu privești, ci mai degrabă să asculți.

Pentru că noile perindate sunt mari, celebre, în vogă: Sondra Radvanovsky, Joyce di Donato, Gregory Kunde, Patrizia Ciofi, Juan Diego Florez ori excepționala româncă , o Lucia de vis, Elena Mosuc, care își dispută alături de mai tânăra Diana Damrau în faimosul opus donizettian întâietatea în preferințele publicului contemporan. Și teatrele de la care se preiau amintitele spectacole (de regulă recente, 2014-2016 ca ani de producție) sunt de primă mână, precum Metropolitan Opera din New York, Teatro Real din Madrid sau Teatro Liceo din Barcelona. M-am mai referit la trăsnăi regizorale, nu-mi face plăcere să revin dar vă recomand ca audiție și nu vizionare următoarele titluri: Norma și J Capuletti ed i Montecchi de Vincenzo Bellini; La donna del lago de Rossini (poate nițel mai lung și puțin obositor și reduntant în sonorități), dar mai ales Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, o trufanda chiar pentru cei mai exigenți dintre admiratorii genului liric.

*La TVR2 a dispărut fără explicații lămuritoare o emisiune zilnică excelentă, inspirată, adaptată ca stil și discurs publicului larg, cititorului de vocație dar mai ales celui ”din întâmplare” captivat de inovația lui Cezar-Paul Bădescu, titularul rubricii (de fapt microemisiune) ”Cartea noastră cea de toate zilele”.

Doamna Irina Radu a declarat într-o ședință a Consiliului de Administrație al TVR că acest proiect nu mai e o prioritate pentru TVR2, deși, atenție mărită, producătoarea Daniela Mitrache găsise sponsorul, bani existau, se cerea doar bunăvoință. Se pare că s-ar fi dorit evacuarea ”pastilei” de literatură pe TVR3 (program marginal cu audiență 0 și ceva), propunere refuzată pe bună dreptate de cel acre oferea suma necesară încropirii unui miniact de cultură. Și iată cum după ”Omul care aduce cartea” eșuată dramatic pe net (ajungând de la sutele de mii de telespectatori de la ProTv în anii, mulți și meritați, de glorie la doar câteva sute de frecventatori on-line) – o veritabilă ofensă față de cărturarul Dan C. Mihăilescu, Omul care a adus… mii de cărți preț de vreo cincisprezece ani, șarmul discursului său pasionat, cu bâlbâielile consacrate devenit marcă înregistrată, iată așadar cum o altă emisiune de succes (TVR 2) se evaporă instantaneu în neant, arhiva din 2014 ți 2015 nemaiexistând, nefiind stocată, rămânând doar producția anului 2016. Sperăm că domnul Bădescu a avut inspirația să imprime pe DVD-recorderul personal expresia televizată a trudei sale. Nu e ușor lucru să citești cinci cărți pe săptămână, pe care să le prezinți clar, accesibil, atractiv și cu acea charismă din dotare.

O emisiune de cinci minute la care se filma o oră, fără a pune la socoteală montajul. Realizatorul primea și el câte 200 de roni (lei) pe ediție, prestând evident ”muncă patriotică”, dar lucrând cu plăcere și din convingerea că lasă ceva în urmă, că pilula sa este educație culturală în formă concentrată. Suntem curioși cât vor mai rezista Cristi Rogozanu la ”Realitatea” (care se enervează lesne dacă îl irită cineva, deci ar fi simplu de înlăturat pe nota de lipsă de docilitate) sau Radu Paraschivescu, care ”prestează” săptămânal de două ori (”Dă-te la o carte” și ”Pastila de limbă” la Digi24).

Probabil, cel din urmă tocmai pentru că apare atât de puțin va fi ”tolerat” mai multă vreme. Dincolo de zâmbetul amar, se ascunde o realitate apăsătoare și tristă: clamăm demagogia că vrem cultură la TV, dar când e vorba să o și exersezi, preferi s-o marginalizezi total, ori s-o suprimi fără prea multe explicații. De aceea deprimantele emisiuni electorale nu mai au nici o miză, rămân un bavardaj steril și inutil.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE