Ultima oră

Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj face înscrieri. Instituţia oferă 250 de locuri

Admiterea se face pe bază de dosar, iar taxa de admitere este de 100 de lei

MondialÎncepând din 1 iulie, Universitatea Europeană “Drăgan” din Lugoj dă startul înscrierilor. Instituţia pune la dispoziţia tinerilor doritori să urmeze ciclul de studii universitare de licenţă aproximativ 250 de locuri la două facultăţi, Drept (cu specializarea Drept) şi Ştiinţe Economice (cu specializarea Finanţe şi Bănci).

Admiterea se face pe bază de dosar, iar taxa de admitere este de 100 de lei. Sunt scutiţi de la plata taxei de înscriere/admitere candidaţii care au obţinut în perioada studiilor liceale premii şi menţiuni la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale.

Prima etapă de înscrieri se desfăşoară până în 30 iulie, iar cea de-a doua etapă de înscrieri va avea loc în perioada 1-26 septembrie 2014.

Masterat – 100 de locuri disponibile!

Universitatea Europeană „Drăgan” vă aşteaptă, în perioada 1-30 iulie şi 1-26 septembrie, să vă înscrieţi la ciclul de studii universitare de master. Puteţi alege între Facultatea de Drept, specializarea Managementul investigaţiei penale sau cea de Ştiinţe Economice, specializarea Management financiar.

Pentru acestea sunt disponibile 100 de locuri. Admiterea se desfăşoară pe bază de interviu notat de la 1-10 şi va fi susţinut între 30-31iulie şi 29-30 septembrie 2014.

Acte necesare înscrierii

Cei care doresc să se înscrie la facultate, au nevoie de următoarele acte: fişă de înscriere, care se ridică de la Secretariatul Facultăţii, diplomă de bacalaureat, însoţită de foaia matricolă, original şi copie xerox legalizată. Candidaţii care nu au primit încă diploma de bacalaureat pot prezenta la înscriere o adeverinţă eliberată de liceu, în care se menţionează media generală de la bacalaureat, mediile obţinute în anii de liceu şi că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat.

De asemenea, la dosar mai trebuie adăugate o copie legalizată a certificatului de naştere şi a certificatului de căsătorie, unde este cazul, două poze tip carte de identitate, adeverinţă medicală tip M.S. 1.8.1.1., act de identitate copie şi original şi o chitanţă de plată a taxei de înscriere. Taxa de înscriere este în valoare de 100 de lei. Cei care doresc să urmeze studii universitare de masterat, mai trebuie să prezinte diploma de licenţă sau echivalent, însoţită de foaia matricolă în original şi copie legalizată şi un Curriculum Vitae. Se percepe o singură taxă pentru admitere şi înmatriculare, aceasta fiind în valoare 250 lei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE