Ultima oră

Un şofer fără permis s-a ales cu dosar penal, iar un “mopedist” ilegal a fost arestat

Început de săptămână cu ghinion pentru doi conducători auto.

Luni, în jurul orei 13.30, rutieriştii din Făget au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza orașului, condus de un bărbat de 29 de ani.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

În aceeaşi zi, poliţiştii lugojeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat de 39 de ani, din localitatea Măguri. Potrivit oamenilor legii, acesta a fost depistat în repetate rânduri, în luna iunie 2014, în timp ce conducea pe drumurile publice un moped neînmatriculat fără a deţine permis de conducere.

Astfel, pe numele lui, Judecătoria Lugoj a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 3 ani şi 9 luni de pedeapsă privativă de libertate, pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei.

Cel în cauză a fost introdus în Penitenciarul Timişoara pentru executarea pedepsei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE