Ultima oră

Un pod din Lugoj, transformat în podul iubirii, ca în marile oraşe ale lumii

Lacătele dragostei s-au răspândit în Europa după anul 2000

Mondial

În ultimii ani, marile metropole se confruntă cu un fenomen mai puţin obişnuit – tinerii îndragostiţi agaţă lacăte pe cele mai faimoase poduri din oraş, după care aruncă cheia, drept dovadă a iubirii puternice ce îi leagă.

Şi la Lugoj au apărut primele două lacăte. Podul de fier, simbol al oraşului, se pretează perfect pentru împărtăşirea iubirii după model occidental. Aici au apărut două lacăte, unul prins de pod, celălalt de primul lacăt.

Lacătele dragostei s-au răspândit în Europa după anul 2000. Primele au apărut pe Podul Milvio, din Roma, iar practica pare a fi inspirată din cartea scriitorului italian  Federico Moccia, I Want You. Imediat după ce cartea a fost ecranizată, acest obicei a început să se răspândească şi în alte oraşe din lume.

Ponte Milvio  este cel mai popular loc din Roma în care îndrăgostiții îşi pecetluiesc dragostea prin lacăte. Cheițele acestora sunt aruncate apoi în apele Tibrului.

În Praga, micul pod din Mala Strana este unul dintre cele mai recente poduri căzut sub asediul lacătelor dragostei.

Desi nemţii nu au agreat la început ideea lacătelor, în urma zecilor de proteste primite au renunțat într-un final să mai îndepărteze aceste dovezi de dragoste de pe podurile oraşelor. Astăzi  îndragostiţii îşi pot lega lacătele de Podul Hohenzollern (Koln), Podul Eiserner Steg (Frankfurt) şi podul Maximilian (Munchen).

Nici Anglia nu a scăpat neatinsă de febra lacătelor, Tower Bridge fiind ţinta preferată a îndrăgostiţilor londonezi.

În Moscova, autorităţile au încercat să controleze fenomenul prin amenajarea unor aranjamente stradale, asemănătoare cu nişte copaci de fier, unde lacătele pot fi agăţate.

Parisul nu putea să lipsească de pe această listă fiind prezent cu nu mai puțin de trei poduri: Pont des Arts, Passerelle Léopold-Sédar-Senghor şi Pont de l”Archevêché – Paris.

Ponte Vecchio din Florenţa este unul dintre  podurile incluse recent pe lista locurilor unde se practică această tradiţie.

În Statele Unite, îndrăgostiţii care vor să-şi declare iubirea în acest mod o fac pe unul dintre cele mai faimoase poduri din lume: Brooklyn Bridge.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Un pod din Lugoj, transformat în podul iubirii, ca în marile oraşe ale lumii

  1. Obiceiurile care in vest au tot mai putini adepti, sau sunt criticate si respinse in prezent, le introduceti acum in Romania! Penibil- mai ales ca podul va arata si mai deplorabil cu atatea lacate pe el!

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE