Ultima oră

Fostul manager zonal al companiei pentru care Van Damme a făcut un șpagat celebru, dat afară pentru că a vândut prea puține camioane: „Am fost umilit”

Un dosar aflat în arhiva Tribunalului Timiș arată modul în care un fost manager zonal al reprezentanței românești a uneia din cele mai mari companii producătoare de camioane a fost dat afară. În cursul procesului dintre companie și manager, firma a fost obligată să îl reprimească la lucru pe manager, dar în final acesta a pierdut procesul, fiind nevoit să restituie și o sumă de bani companiei.

Compania pentru care celebrul actor Jean-Claude Van Damme a făcut un șpagat pe două camioane în mișcare s-a judecat cu un manager de pe zona de Vest- Timișoara

MondialTotul a început în anul 2007, când O.B. a fost angajat la SC V.R. SRL pe funcția de manager de vânzări pe zona de Vest a țării. În această perioadă salariul managerului a crescut progresiv, iar în 2011 s-a produs ruptura. Din cauza vânzărilor scăzute de camioane în zona condusă de O.B., compania, a cărei imagine a fost actorul Jean Claude Van Damme, a decis restructurarea postului și concedierea managerului de vânzări. În decizia de concediere, compania a arătat că în anul concedierii în zona de Vest s-au vândut doar nouă camioane noi, în condițiile care cu un an înainte numărul camioanelor noi care au fost vândute a fost de 20. În același timp, în anul concedierii au fost vândute patru camioane second-hand, cu 61 mai puține decât cu un an înainte.

Considerând ilegală concedierea sa, O.B. a contestat în instanță decizia prin care a fost dat afară arătând că „nu a fost făcută o evaluare performantă a salariaților, fiind menținute în funcții sau mutate pe alte posturi persoane cu performanțe mult inferioare”. „Motivul real al concedieii ține de persoana salariatului deoarce între părți au existat relații tensionate, iar intimata (n.r. compania) prin repezentanții săi, a optat pentru reducerea postului ocupat de contestator numai pentru că urmărea îndepărtarea sa”, se arată în plângerea făcută de fostul manager în instanță.

Prima fază a procesului s-a judecat la Tribunalul Timiș. Prin avocații săi, o cunoscută societatea de avocatură din București, dealerul de camioane a depus o întâmpinare a arătat motivele pentru care concedierea managerului de pe zona de Vest a țării sunt legale și temeinice. Astfel, avocații firmei au arătat că angajatorul are dreptul de a-și organiza activitatea și de a adpata măsurile considerate a fi cele mai adecvate pentru eficientizarea acesteia, iar societatea nu avea nicio obligație legală de a-i oferi contestatorului un post în cadrul unității. „Decizia de concediere respectă întrutotul prevederile legale privind conținutul acesteia și arată în detaliu care au fost motivele concrete care au determinat desființarea postului contestatorului”, arată avocații companiei într-un document de la dosar.

Potrivit aceleiași surse, înainte de a recurge la concedierea managerului, compania a încercat să implementeze o serie de măsuri și reduceri de costuri pentru eficientizarea activității. Cu o lună înainte de concediere a fost întocmită și o notă prin care necesitatea reorganizării activității. „Aceste măsuri nu au determinat o îmbunătățire satisfăcătoare a situației economico-financiare a companiei și nici nu au rezolvat în totalitate problema cheltuielilor nesutificate/neadecvate. Ca urmare, pentru redresarea situației economice, în special în zona Vest – Timișoara, s-a dovedit necesară aplicarea unor măsuri mai drastice – desființarea a două posturi care nu mai aveau justificare economică din perspectiva raportului între veniturile generate de acestea și costurile necesare menținerii lor”, se mai arată în întâmpinarea depusă de companie la dosar.

Reangajat și plătit pentru că a stat acasă

În urma judecării procesului pe fond, Tribunalul Timiș i-a dat câștig de cauză managerului demis, dispunând reangajarea acestuia și plata salariului pentru perioada în care a stat pe tușă. „Angajatorul nu a făcut dovada înregistrării de modificări în privința situației sale economice de natură să antreneze reduceri de personal, astfel că în speță nu s-a făcut dovada că motivele invocate de angajator prezintă nivelul necesar desființării postului care să ducă la concluzia că menținerea contractului individual de muncă al salariatului ar fi produs efecte negative pentru unitate fiind imposibilă continuarea raportului juridic de muncă”, și-a motivat judecătorul decizia.

În aceeași sentință, judecătorul a arătat că în nota referitoare la necesitatea reorganizării, care a atras după sine și concedierea managerului sunt date cu caracter general, fără referiri financiar-contabile, fiind doar o comparație a vânzărilor de camioane noi și second-hand din primele cinci luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel judecătorii au decis reangajarea managerului și plata sumei de 24.600 de lei, echivalentul  șase salarii brute.

„Umilit și pus într-o situație jenantă”

În urma sentinței de la Tribunalul Timiș, compania a fost obligată să îl reangajeze pe manager. În același timp, sentința a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara. În cadrul procesului, O.B. a cerut respingerea recursului și menținerea primei sentințe. „În perioada ulterioară reangajării și până în prezent, raporturile juridice de muncă desfășurate în cadrul unității își mențin caracterul formal, în sensul că angajatorul nu are niciun interes să îmi exploateze potențialul, dar nici nu m-a dat afară, profitând de fiecare prilej la umilirea sau punerea mea într-o situație jenantă și așteptând, cu siguranță curios, soluția prezentată în prezentul dosar”, a arătat managerul concediat.

În ciuda argumentelor depuse de manager în instanță, judecătorul a anulat sentința primei instanțe, dându-i dreptate angajatorului. „Toate probele administrate în cauză atestă că desființarea postului reclamantului a avut la bază o cauză reală și serioasă, motivele de oportunitate care au determinat reorganizarea societății fiind amplu fundamentate prin documentele interne ale societății”, au arătat judecătorii care au considerat că decizia de concediere este legală.

Cu ocazia recursului în care a solicitat menținerea deciziei de conceidiere, reprezentanța din România a producătorului de camioane a a cerut și restituirea banilor pe care i-a plătit managerului pentru perioada în care a fost concediat. Solicitarea a fost judecată de Tribunalul Timiș care a admis cererea și l-a obligat pe managerul concediat să-i achite fostului angajator suma de 24.826 de lei. Astfel, fostul manager zonal al producătorului de camioane a pierdut procesul prin care a contestat concedierea sa, dar a fost nevoit să restituie și banii primiți pentru o perioadă de șase luni de la companie.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE