Ultima oră

Un lugojean scrie la minister, în apărarea folclorului autentic

MondialIoan Izdrăilă, un cunoscut muzicant al Lugojului, originar din satul aparținător Măguri, a trimis Ministrului Educației o scrisoare prin care solicită introducerea în toate școlile din România a cursurilor extrașcolare de muzică și dans autentic popular pentru clasele I – VIII.

El își motivează demersul din dorința de a nu se pierde folclorul autentic. ”Dacă se poate, prin colaborarea dintre Ministerul Învățământului și Ministerul Culturii, să fie sprijinită educația generațiilor viitoare pentru a se păstra folclorul autentic”, se arată în scrisoarea trimisă la Ministerul Educației.

Ioan Izdrăilă, care a activat timp de 20 de ani la Ansamblul Folcloric Lugojana, este autorul unei metode de studiu al instrumentelor muzicale pentru începători, intitulată ”Noțiuni introductive de muzică”. Ediția curentă a apărut în 2019, cu co-finanțarea Consiliului Județean Timiș.

”Am considerat necesară apariția acestei cărți în ideea ca noile generații să își consolideze cunoștințele muzicale autentice, pentru inițierea perfecționării teoriei muzicale. Din 1989, până în prezent, generațiile de copii deprind alte genuri cum ar fi manelele, muzica arabă sau turcească și, cu timpul, pierdem autenticitatea”, spune autorul.

Atât prima, cât și cea de-a doua ediție a cărții, au fost trimise ca anexă la minister, cu speranța că ”ar fi benefic pentru a fi introdusă în școlile de muzică din România”.

Sperăm ca scrisoarea lui Ioan Izdrăilă să fie luată în considerare și să nu se lase ”pierdută” între mandate, după plecarea din funcție a Ecaterinei Andronescu.  Nu știm dacă demersul său va fi încununat de succes, dar apreciem în mod deosebit faptul că un lugojean se ridică în apărarea folclorului autentic și a tradițiilor muzicale românești.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE