Ultima oră

Un deputat de Braşov reconstruieşte casa familiei din Pietroasa Mare, distrusă într-un incendiu în luna aprilie

incendiuFamilia Cauni din Pietroasa Mare, formată din mamă şi opt copii, a căror casă a fost distrusă integral de un incendiu în data de 29 aprilie ar putea avea până la sosirea iernii o locuinţă nouă care să-i facă să uite tragedia prin care au trecut.

Mondial

incendiu

Familia Cauni din Pietroasa Mare, formată din mamă şi opt copii, a căror casă a fost distrusă integral de un incendiu în data de 29 aprilie ar putea avea până la sosirea iernii o locuinţă nouă care să-i facă să uite tragedia prin care au trecut.

Persoana care s-a interesat de construirea unei case pentru familia rămasă pe drumuri este Ion Diniţă, deputat de Braşov, preşedinte al filialei Partidului Conservator. Recent, a făcut o vizită la V.V.Delamarina, s-a interesat de soarta familiei Cauni şi a început proiectul imobilului.

Redeşteptarea a discutat cu deputatul de Braşov şi vă prezintă întreaga poveste în ediţia tipărită de joi, 13 iunie.

965478 497037777030409 596373140 oUn alt sprijin pentru familia din Pietroasa Mare a venit din partea unui grup de românce din Madrid, care au văzut ştirile despre situaţia familiei şi au trimis mai multe pachete cu alimente la Lugoj.

Lugojenii au răspuns extraordinar la apelul de ajutorare a familiei cu opt copii care a rămas fără casă

APEL – O mamă şi opt copii au rămas fără casă în urma unui incendiu. Au nevoie de ajutorul nostru!

FOTO! Incendiu devastator la Pietroasa Mare

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE