"> Un boxer lugojean pe prima treaptă a podiumului la Cupa Revoluției – Redesteptarea

Un boxer lugojean pe prima treaptă a podiumului la Cupa Revoluției

 Un boxer lugojean pe prima treaptă a podiumului la Cupa Revoluției

Boxul lugojean continuă să aducă medalii de la competițiile la care participă.

La o săptămână după ce Denis Berciu, de la Clubul Sportiv Municipal Lugoj, a reușit să se impună la seniori, la turneul cu participare internațională de la Drobeta Turnu-Severin, un alt boxer lugojean a completat cu o nouă medalie rezultatele secției pregătite de Ștefan Gomoescu.

Sala Constantin Jude din Timișoara a găzduit sâmbătă, 7 decembrie, și duminică, 8 decembrie, ediția cu numărul 29 a Cupei Revoluției.

Clubul Sportiv Municipal Lugoj a fost reprezentat în ring de cadetul Ionuț Fălcoi, care a boxat pentru prima dată cu un sportiv din afara granițelor țării.

Pugilistul lugojean a reușit să-l învingă clar, în limitele categoriei 63 kg, pe Cristivic Adam, de la clubul BK Crestest din Serbia, după ce în repriza a treia sportivul din țara vecină a fost la un pas de abandon.

“A fost un concurs foarte bun. Sportivul nostru a debutat în ring cu un adversar din străinătate și sunt mulțumit de prestația tehnică. Acum este încă la cadeți, este născut în 2005 și are perspective bune pentru următoarele grupe de vârstă, dacă se va pregăti în continuare cu seriozitate și ambiție”, a precizat antrenorul Ștefan Gomoescu.

La turneul timișorean au participat boxeri de la Unirea Alba-Iulia, CSM Alexandria, Box Ruben Stoia Arad, CSM Jimbolia, Basti Box Salonta, Box Club Severin, CSM Reșița, Viitorul Timișoara, CSM Timișoara, LPS Timișoara, CS Banatul Timișoara, BK Sajkasi Iz Zabaja-Serbia, BK Crestest-Serbia, BK Loznica, BK Novi Sad, Dinamo Pancevo-Serbia, BK Legionar Slovenia.  

La sfârșitul săptămânii, în 14 decembrie, Ionuț Fălcoi va participa la Cupa Moșului de la Arad, iar Denis Berciu va fi prezent la un turneu de seniori din Serbia.     

Leontin Tîrziu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: