Ultima oră

Un bloc întreg din Lugoj, evacuat din cauza unui incendiu

Incendiu5Locatarii unui bloc de pe Aleea Cireşilor din cartierul Micro II au trecut duminică de dimineaţă prin clipe de groază din cauza unui incendiu puternic produs într-un apartament de la parter.

Mondial

Incendiu1Locatarii unui bloc de pe Aleea Cireşilor din cartierul Micro II au trecut duminică de dimineaţă prin clipe de groază din cauza unui incendiu puternic produs într-un apartament de la parter.

Doar intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă şi la etajele superioare, mai ales că în locuinţa cu probleme erau depozitate tot felul de deşeuri, de la sticle din plastic, la cârpe şi hârtii.

”În apartamentul respectiv locuieşte o bătrână, care de aproape 20 de ani tot strânge la plasticuri. Eram conştienţi că într-o zi o să dea foc la bloc şi am făcut mai multe plângeri la asociaţie dar nu s-a luat nicio măsură”, declara unul dintre vecini.

Pompieri au evacuat toţi locatarii de pe scară, pentru că exista riscul intoxicării cu monoxid de carbon.

Bătrâna a fost transportată la spitalul municipal pentru mai multe investigaţii, după ce a inhalat fum. Pompierii urmează să verifice cauzele producerii incendiului.

Incendiu2

Incendiu3

Incendiu4

Incendiu5

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE