Ultima oră

Ultima şedinţă înainte de retur. Cine nu are vizele nu joacă în prima etapă

municipalComisia de organizare a Campionatului Municipal de Fotbal Lugoj va organiza marţi, 11 martie, de la orele 17, ultima şedinţă cu delegaţii formaţiilor participante în competiţie, înaintea începerii returului.

municipal

Întâlnirea va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar reprezentanţii formaţiilor vor trebui să prezinte dovada că şi-au aplicat vizele pe anul în curs pe legitimaţiile jucătorilor.

“Dacă nu confirmă că au vizele, echipele care nu sunt în regulă, nu vor fi programate în prima etapă a returului, care se va disputa în data de 16 martie”, spune Ioan Lazăr, preşedintele comisiei lugojene.

Săptămâna trecută, aceasta a luat hotărârea de a amâna meciurile din primul tur al Cupei României, programate pentru data de 2 martie. Ele se vor juca duminică, 9 martie, după următorul program: Sacoşu Turcesc – Bacova (ora 15), Darova – Mondial (ora 15), Pietroasa – Gruni (ora 15), Autoliv – Coşteiu (ora 11), Făget – Mănăştiur (ora 11) şi Nădrag – Vulturii II (ora 15).

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE