Ultima oră

Trist! Noile cartiere “selecte” ale Lugojului, zone rezidenţiale născute moarte

Mondial

Ce poate fi mai frumos pentru o familie cu ceva posibilităţi financiare, mai ales dacă este formată din tineri, decât să se poată stabili la o casă cochetă, situată într-o suburbie liniştită a oraşului, departe de aglomeraţia urbană din centru?

Acesta a fost argumentul a două noi zone rezidenţiale, foarte atractive la vremea inaugurării lor. Este vorba despre ”Eftimie Murgu” (cunoscut după ve­chea denumire lugojenească ”Balta lată”) şi noul Cartier ”Militari”.

Între timp, aceste viitoare zone ”selecte” ale Lugojului au adus ne­nu­mă­rate dezamăgiri celor care s-au mutat acolo.

Din încrezători şi plini de entuziasm, viitorii locatari au trecut la dezamăgire, apoi la protest deschis faţă de problemele care nu încetau să apară.

În cazul ”Eftimie Murgu”, inundaţiile pornite de pe Dealul Viilor au afectat în mod repetat toată aria cartierului, precum şi subsolul blocurilor şi grădinile de vizavi de Staţia de Pompieri.

Din bucuria de a te muta într-un nou cartier al Lugojului au gustat şi locuitorii din ”Militari”.

Oamenii au avut de furcă cu lipsa iluminatului stră­zi­lor, cu canalizarea, mult timp nefuncţională, cu sa­lubritatea şi vegetaţia săl­ba­tică, dar mai ales cu ris­curi de siguranţă pentru copii şi femei, în condiţiile în care la intrarea în cartier îşi fac veac boschetarii.

Mai mult, veşnica problemă a accesului în cartier nu a fost nici acum rezolvată, iar Unitatea Militară de alături ar putea să îşi reclame din nou terenul, în condiţiile în care disputa este plimbată de aproape doi ani, fără rezultat, prin Consiliul local.

Nume profetic: ”Balta lată”

Un prim avertisment pentru cei dornici să locuiască în Cartierul ”Eftimie Murgu” ar fi trebuit să fie vechiul nume al acestei părţi a Lugojului, situată la poalele Dealului Viilor.

Repetatele inundaţii au transformat, an de an, cartierul într-o a­de­vărată baltă… lată.

”Îm­preună cu Meridian 22 şi firma portugheză care con­struieşte centura Lugojului, am făcut un canal colector care duce apa pe marginea şoselei de centură spre a fi deversată în canalele ANIF” – spunea în 2010 primarul Francisc Boldea.

În acelaşi an 2010, în care Lugojul a avut oparte de un buget de criză, primarul Boldea amintea că ”Balta lată a fost lăsat în paragină de nouă ani de zile. Oamenii de acolo n-au nici o vină că atunci li s-a dat un teren mlăştinos, la infrastructura căruia trebuie să se intervină masiv”.

Fantoma Grădiniţei bântuie de 12 ani cartierul

Dacă pentru deversarea apelor s-a găsit o soluţie, proiectul grădiniţei din cartier, vechi de peste un deceniu, a fost mereu modi­ficat, până nu mai ştie nimeni ce formă are – dacă mai are! – astăzi.

În anul 2007, un document oficial glăsuia: ”Municipiul Lugoj a fost cuprins în programul de construcţie a unor noi unităţi preşcolare derulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin intermediul Proiectului ”Reforma Edu­ca­ţiei Timpurii”. Pentru noua grădiniţă a fost ales ca amplasament cartierul Eftimie Murgu (Balta Lată). Di­recţia de Asistenţă So­cia­lă Comu­nitară a realizat un re­cen­sământ în cartierul men­ţionat anterior, din care a rezultat existenţa unui număr de 89 de copii ai că­ror părinţi au fost de a­cord ca aceştia să fie înscrişi la viitoarea grădiniţă. Pri­mă­ria Municipiului Lugoj va avansa un proiect tehnic modular pentru construirea a două module cu o capacitate de 50 de locuri fiecare şi a unui corp administrativ”.

Proiectul a rămas şi azi în ceaţă, iar restul e gar­gară administrativă.

Cartier nou, necazuri multe

În cartierul Militari, construcţiile au început prin 2011-2012, iar prima casă a fost locuită din 2013. De atunci, nemulţumirile celor care au început să populeze zona s-au acumulat.

Iată ce ne declarau acum doi ani locuitorii din cartier: ”nici tractor dacă ne luăm nu putem intra pe la Liceul Agricol”, ”nu ne permitem elicopter să intrăm în cartier”, ”dumneavoastră de la Redeșteptarea sunteți primii care ne întreabă de să­nă­tate”, ”intrarea în cartier nu este iluminată, exact acea porțiune de acces care s-a pus în Consiliu! Porțiu­nea aia e groaznică, e sinis­tru când intri în cartier”.

Cartier nou, necazuri multe: străzi fără nume, numere fictive, adrese anonime, dar oamenilor li cerea promptitudine la taxe şi impozite. Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, armata, mai exact Batalionul 183 Artlerie Mixtă ”General Ion Dragalina” a împrejmuit deja zona monumentului Regimentului 90 Infanterie (cel cu acvila), dezvelit la 25 ianuarie.

Prin Hotărârea de Guvern 913 din 2010 se stipula că, dacă în termen de trei ani, administrația locală nu se achită de obligații, tere­nul, inclusiv calea de acces, revin Ministerului Apărării Naționale.

De jure, el apar­ține Ministerului conform Procesului verbal din 2014 încheiat în baza HG 913/2010. Totuși, ministerul a lăsat un drept de servitute locuitorilor, pentru a accede în cartier.

Accesul prevăzut inițial este la 112 m distanță, către Liceul Agricol.

Este pe domeniul public, iar lățimea de 7 m, care se poate extinde la 10 m, este suficientă pentru ca două vehicule să poată trece fără probleme.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE