Ultima oră

Trei zile de evanghelizare la Măguri

Locuitorii satului Măguri au parte de trei zile de predici, într-un cort imens ridicat între partea locuită de romi şi partea românească.

Manifestarea a început joi seara şi va ţine până sâmbătă, 20 august.

Predicile de evanghelizare au loc între orele 18 – 22, fiind însoţite şi de recitaluri de muzică religioasă.

“Joi, la Măguri au fost prezenţi pastori din Oradea, Lugoj şi Lugojel, iar în cursul acestei zile vor sosi din Arad. Oamenii trebuie să-şi întoarcă faţa către Dumnezeu, de aceea sâmbătă vom avea şi procesiunea botezului”, ne-a spus predicatorul Marius Cârpaci din Lugoj, fiu al satului Măguri.

Din donaţiile care se fac în cadrul evenimentului se încearcă ridicarea unei biserici penticostale.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE