Ultima oră

Trei medalii naţionale şi tot atâtea calificări la balcaniadă pentru judokanii de la CSŞ Lugoj

Catedra de judo a CSȘ Lugoj a reușit trei calificări la Campionatul Balcanic, după tot atâtea medalii naționale la finala U15, unde s-a câștigat un aur și două arginturi.

Sportivii legitimaţi la secţia de judo a Clubului Sportiv Şcolar Lugoj au urcat pe cele mai importante trepte ale podiumului de premiere, în finala naţională de la nivelul de vârstă U15, ce s-a desfăşurat sâmbătă, 13 mai, la Craiova.

Competiţia a reprezentat totodată şi un criteriu de selecţie la Campionatul Balcanic de Judo programat pentru 28-30 iulie. A fost medaliat cu aur şi desemnat campion naţional U15, de la CSŞ Lugoj, judoka Ioan Dzitac (n. 2003) care s-a luptat pe tatami în limitele categoriei 42 kg.

Sportivul şi-a întâlnit în finală colegul de club şi de generaţie, Flavius Lungu, acesta clasându-se pe poziţia secundă, obţinând medalia de argint şi un merituos titlu de vicecampion naţional.

Al doilea titlu de vicecampion naţional a fost bifat, în întrecerea fetelor de lugojeanca Ana-Maria Popovici, care a reuşit să obţină argintul, deşi este mai mică cu un an faţă de limitele categoriei de concurs. În urma acestor rezultate toţi trei s-au calificat la balcaniada din această vară.

“A fost un turneu foarte disputat, cu mulţi sportivi cu experienţa concursurilor de nivel înalt, medaliaţi la mai multe finale. Delegaţia noastră a reuşit să obţină trei clasări în primele două locuri, care dau dreptul sportivilor să reprezinte ţara la balcaniadă. Pentru modul cum s-au comportat în timpul meciurilor merită felicitări”, a explicat profesoara Cristina Toth, antrenoarea celor trei medaliaţi.

Pentru trofeele competiţiei au luptat 280 dintre cei mai buni judokani din ţară, selectaţi în urma etapelor intermediare. Ioan Dzitac şi Flavius Lungu au mai obţinut în acest an, o medalie de aur, respectiv una de argint, în finala U16, desfăşurată în luna martie a acestui an, la Cisnădie.

Cei doi sportivi au în palmares un aur balcanic – Dzitac şi un argint balcanic – Lungu, rezultate obţinute în urma balcaniadei de la Skopje (Macedonia), în 2016.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE