Două autovehicule implicate într-un accident pe autostrada A1! A fost activat planul de urgenţă
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a activat astăzi planul roşu de urgenţă la un accident care s-a produs în jurul prânzului pe autostrada A1, în zona localităţii Topolovăţu Mare.
Evenimentul a implicat două microbuze, în care se aflau şapte adulţi şi un copil.
Accidentul s-a produs după ce un microbuz cu numere de Bulgaria, care avea ataşată o platformă pe care transporta un alt microbuz, a făcut explozie la una dintre anvelope.
A intrat în balans, iar platforma s-a desprins şi microbuzul aflat pe ea s-a răsturnat peste microbuzul care o tracta, ambele autovehicule răsturnându-se. Pasagerii nu au fost raniţi, însa o femeie a facut atac de panică şi a fost transportată la spital, la fel ca şi copilul, pentru mai multe investigaţii.
La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, una de descarcerare grea, două autospeciale pentru victime multiple, un spital mobil, trei ambulanţe SMURD şi două echipaje medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Circulaţia a fost blocată mai bine de o oră.