Ultima oră

“Trei ani, trei luni şi 19 zile – atât a durat calvarul meu în Bărăgan!”

Despre octogenara Elena U­drea din Lugoj am mai scris. Ea a fost una dintre ce­le mai aprige luptătoare pen­tru drepturile de­por­ta­ţilor în Bărăgan.

Alături de un grup de foşti deportaţi, Elena Udrea din Lugoj (a­junsă azi la 85 de ani, dar la fel de aprigă) a ajuns chiar să dea în judecată guvernul din care făcea parte… cea­lal­tă Elena Udrea, cerând pla­ta despăgubirilor pentru tot ce au pierdut, pe lângă su­ferinţele fizice şi pihice la care au fost supuşi.

A făcut memorii peste memorii, dar până la urmă n-a câştigat procesul, solicitarea ei fiind declarată, la acea oră… ne­constituţională?!
­

Desigur, între timp o par­te din probleme s-au re­zol­vat, dar cine poate să-i îna­poieze Elenei Udrea din Lugoj cei trei ani, trei luni şi 19 zile, care i-au fost răpiţi din plină tinereţe, fără a fi vinovată cu ceva?

Arestată la 20 de ani, fără a avea vreo vină

Povestea Elenei Udrea, a­res­tată la doar 20 de ani şi com­plet nevinovată, are toate ingredientele poveş­ti­lor celor deportaţi în primul val.

De loc din comuna Pru­nişor, judeţul Mehedinţi, fa­mi­lia Elenei era deja ex­pu­să. Trăiau într-o zonă de gra­niţă, lucru suficient să te arunce în detenţie pe timpul isteriei anti-titoiste ce cu­prin­sese România la înc­e­pu­tul anilor ‘50, la comanda au­torităţilor staliniste de la Kremlin.

În plus, capul fa­mi­liei, Dumitru Stănică, era con­siderat “chiabur” şi a de­ve­nit o victimă sigură a de­portării în Bărăgan.

“Bie­tul tata a murit în 1977, n-a mai apucat să prindă că­de­rea comuniştilor, dar mama Elisabeta s-a stins după Revoluţie, în toamna lui 1990. Aşa am reuşit să de­pu­nem documentele că am fost deportaţi, am avut şi mar­tori care au fost cu noi în Bărăgan”, ne spune Elena Udrea.

Un an de zile, Elena Udrea s-a ascuns de Miliţie

Familia Stănică a fost a­res­ta­tă chiar în noaptea Ru­sa­lii­lor, aşa zisele Rusalii Ne­gre, la 18 iunie 1951. Mai puţin Elena, aflată la Turnu Severin, pentru a-şi susţine bacalaureatul. Vestea că pă­rinţii au fost deportaţi cu forţa în Bărăgan a lovit-o ca un trăznet dar, fiind o lup­tă­toare, nu a plecat capul. A fu­git la Lugoj, unde s-a as­cuns o perioadă la fratele ei, care tocmai ieşise medic. Pentru că situaţia devenea ris­cantă s-a întors la un unchi din Severin.

Acolo Mi­liţia i-a dat de urmă şi a a­restat-o. Au dus-o în toiul nopţii la secţie şi în aceeaşi noapte, au trimis-o cu tre­nul, sub escortă, în Bărăgan. “Aveam douăzeci de ani, dar ţin minte şi acum că es­corta mea se numea Să­că­ruş.

La secţie, l-am rugat să meargă cu mine pentru că îl ştiam, era un miliţian de la mine din sat. El m-a predat miliţiei din comuna Dropia, situată pe undeva lângă gara Ciulniţa. Asta a fost în 1952, în august”, îşi a­min­teş­te Elena Udrea.

La Prunişor, familia a­vea o casă frumoasă, aca­re­turi, şoproane pentru cai şi vite, cazan de ţuică, plus vreo 30 de hectare de pă­mânt. După plecarea sama­vol­nică a familiei, toate au fost prădate, distruse, pă­du­rea le-a fost tăiată, iar că­mi­nul lor a devenit… depozit de sare şi ciment, apoi a­dă­post pentru oi! Casa a mai rezistat până în 1963, când familia a decis s-o dea jos, pentru că nu se mai putea locui în ea.

Domiciliu: un bordei în care “creştea grâul din pereţi”

În toată grozăvia pe care a trăit-o, Elena Udrea a avut totuşi două licăriri de noroc, dacă se poate numi aşa. De­barcată la Dropia, a găsit a­co­lo cele 400 de case con­strui­te din te miri ce de către pri­mul val de deportaţi, a­juns cu un an înainte.

Pă­rinţii ei aflaseră doar cerul şi o căpiţă de fân. Din fericire, au avut cu ei, la “bou vagon”, căruţa de a­ca­să, o vacă de lapte, două mie­luţe născute în acel an şi o cloşcă cu pui, salvată de ma­mă în ultima clipă de di­na­intea plecării.

Aşadar, tâ­nă­ra Elena a fost primită de familie în adăpostul încropit de tatăl ei, deci a avut un acoperiş deasupra capului! E drept, adăpostul era la în­ce­put un bordei săpat sub pă­mânt (“creştea grâul din pereţi”) şi acoperit cu paie, cu­treierat de şobolani şi alte jivine ale câmpului. Ul­te­rior, tatăl Dumitru a ridicat o casă, iar vechiul bordei a de­venit adăpost pentru a­ni­male.

Cumplita iarnă a lui ’54: ”puneam pe foc ciulini uscaţi”

Al doilea fapt care i-a uşurat e­xistenţa a fost un simplu cer­tificat de absolvire, pri­mit la Liceul Teoretic din Tr. Severin. Nu era o di­plo­mă, ci doar un certificat, dar a­cela a fost foarte important pentru ea:

“Ne-au dus la Gos­podăria Agricolă Colec­ti­vă, la săpat de bumbac, am cu­les bumbac…Iar cer­ti­fi­ca­tul acela m-a scăpat până la urmă de munca grea. Aşa am ajuns normatoare – mer­geam pe teren, apoi făceam normele, după aceea, o pe­rioadă am fost pontatoare la tractoare, notam cât se ară și cât se însămânţează”.

Cu tim­pul, deportaţii din Dro­pia au învăţat să-şi facă via­ţa suportabilă. Nemţii de la Jimbolia ştiau să gătească bine la cantina GAC.

Nu se a­ducea cinematograf, dar a­ceiaşi nemţi aveau in­stru­men­te muzicale şi se orga­ni­zau… baluri. Au înjghe­bat şi o şcoală, cu sprijinul fostei profesoare de ge­o­gra­fie a Elenei de la liceul din Severin, ajunsă şi ea în pribegie.

Dar momentul de cumpănă, în care chiar s-a pus problema supravieţuirii, a fost cumplita iarnă a a­nu­lui 1954, când zăpada a a­co­perit cu totul acele case pier­dute în pustietate. Oa­me­nii se încălzeau cu ce pu­teau, de la motorina adusă de la tractoare, la ciulinii us­caţi ai Bărăganului.

Un exemplu de demnitate în vremuri inimaginabile

“În toamna lui 1955 am pă­răsit Bărăganul, dar, cum restricţia de frontieră nu se ridicase la Prunişor, am fost nevoiţi să debarcăm la Tâm­na, unde am mai petrecut o iarnă ca vai de lume. Abia în primăvara lui ‘56 familia mea s-a întors la Prunişor”, spune Elena Udrea, un e­xemplu de demnitate în vre­muri grele, inimaginabile în zi­lele de azi.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE