Ultima oră

Tone de deșeuri adunate de Salprest după festival şi rugă

Zilele de sărbătoare ale Lugojului au dat bătăi de cap angajaţilor responsabili de curaţenie.

De la an la an schimbările în privinţa respectului pentru mediu şi dorinţa multora de a locui într-un oraş curat întârzie să apară.

”În decursul unei săptămâni, atât cât au durat manifestările din oraş, angajaţii firmei au adunat un total de 77,2 metri cubi de gunoi, după fiecare zi a Festivalului de Folclor s-au strâns în jur de 10 metri cubi, iar numai după Ruga Lugojeană, duminică şi luni dimineaţă s-au strâns 25 de metri cubi. Ceea ce este foarte urât e faptul că de pe malurile Timişului s-au adunat 9,6 metri cubi de gunoi, majoritatea deşeurilor provenind de la comercianţi, pungi, caserole, resturi de carne, de mici. Cât a durat festivalul de folclor, angajaţii au venit cu o oră mai devreme dimineaţa si au adunat, iar duminică am avut 16 oameni care au venit la ora 3 dimineaţa, pentru ca la ora 7 când începea circulaţia în oraş, căile de access şi carosabilul să fie eliberate, să se poată circula lejer, fără cioburi de sticlă ori gunoaie”, a explicat Mircea Ghera, director Salprest, situaţia rămasă în urma petrecerilor lugojene.

Angajaţii Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj au fost şi ei în alertă în acest weekend, cu activităţi mai puţin demne de sărbătorit.

Zicala de la bal la spital s-a potrivit acestor zile, drept dovadă faptul că în cadrul secţiei de primiri urgenţe a unităţii medicale lugojene, conform declaraţiei purtătoarei de cuvânt Teodora Mateescu, au fost aduse trei persoane cu etilism acut.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Tone de deșeuri adunate de Salprest după festival şi rugă

  1. asa se intimpla de fiecare data pentruca nu vede cine trebuie sa vada si sa-i amendeze pe nesimtitii care nu se mai civilizeaza niciodata…politia locala nu exista doar sa conduca biciclisti si alte evenimente….daca ar fi amendaticei in cauza ar gasi cosurile de gunoi sau pubelele

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE