Cu un dicționar de neologisme în stânga și cu niște scrieri de marketing în dreapta, o tânără frumoasă hotărăște că a venit timpul să unească brusc cei doi poli informaționali din preajma-i într-un produs care să le înțepenească de uimire în scaunele lor ergonomice pe toate ,,fetele” de la serviciu – o carte.
Deja savura impactul copertei minimaliste asupra tuturor birourilor, observând ochii tot mai dilatați și țesăturile de crăpături din machiajele de dimineață, când se ivi un detaliu enervant ca o durere de dinți în ziua nunții: cum să scrie un roman în absența oricărei practici minimale?
N-ar trebui să înceapă mai bine cu un volum de poezii? Ar economisi cuvinte cu nemiluita și ar termina cartea în două săptămâni; în fond, numele i-ar fi tot acolo, pe copertă, pulsând ca un fir salvator pentru marinarii cu busola spartă de întunecimea ostilă a mării!
Foarte repede își dădu seama ce nu-i convenea la asemenea cărți – prea erau subțiri, te puteai tăia în ele! Reveni la roman. Lucru serios, temeinic, scris dintr-o suflare sau ,,din suflet”, fără vânătăi în diegeză și fără noi riduri de teorie literară!
După o oră, dădu gata patru pagini. Se declară mulțumită. Și cum se înșiraseră cuvintele pe ecranul laptopului! Nici nu apucase măcar să-și arunce din picioare obligatorii pantofi cu tocurile cui de la serviciu!
În ritmul ăsta… cele două sute de pagini au fost un fleac; i-ar fi plăcut să țină jocul mai mult… Sau poate abia acum începea: un critic bătrâior i-a scris prefața în care se prefăcea că nu a văzut pădurea de clișee, altcineva i-a făcut site-ul de promovare, lansările au fost programate riguros, astfel încât oricine să fie prompt informat de drumul prin lume al ,,capodoperei” care ,,lipsise” atât de mult literaturii române, fiindcă nu avusese o exemplară determinare…
Deformările din societatea românească înregistrau, astfel, un nou episod, banal și, poate, cu totul neînsemnat în comparație cu efectele puternic deformatoare ale acțiunilor unora dintre politicieni.
După vâlvătăile mișcărilor de stradă care au doborât guvernul, au fost discursuri, comisii, cețuri strategice.
Apoi, foarte repede, căci venea vacanța cu afumături și băuturică mirosind a scorțișoară, mulți dintre ,,aleșii neamului” și-au regăsit ,,determinarea”, votându-și cu frenezie pensii speciale, pentru că umilului alegător trebuia să-i intre bine în cap clișeul, precum tocul cui al deformatoarei ,,romanciere”, că obrazul subțire cu cheltuială se ține…