Ultima oră

Tinerii creştini ortodocşi din Lugoj susţin un concert caritabil la teatru

Corul-LTORSala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj va găzdui duminică, 18 decembrie, de la ora 18, un concert caritabil organizat de Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR) din municipul nostru.

Corul-LTORSala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj va găzdui duminică, 18 decembrie, de la ora 18, un concert caritabil organizat de Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR) din municipul nostru. Concertul intitulat „Iată vin colindătorii” are intrarea liberă, dar se strâng donaţii benevole din partea participanţilor şi spectatorilor.

Vor susţine recitaluri: Corul „Osana” al LTCOR, dirijat de profesoara Alina Bogoevici, Corul preoţilor din Protopopiatul Ortodox Român al Lugojului, dirijat de diaconul Cristian Cerbu, Liliana Savu Badea şi grupul de colindători din Buziaş, precum şi cantautorul lugojean Vasile Gondoci. Un colind în costume tradiţionale vor mai susţine şi membri ai Corului Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) din Timişoara.

„LTCOR a fost înfiinţată la Lugoj în august 1993, iar în toamna aceluiaşi an am înfiinţat şi corul asociaţiei. La început, aceasta avea 12 membri, iar acum sunt 35 de tineri corişti. Anul următor, în 1994, am început să organizăm seria acestor concerte umanitare, care continuă până în ziua de astăzi. În primii ani, strângeam bani pentru a face pachete cu cele necesare pregătirii mesei de Crăciun, pachete pe care le-am distribut oamenilor cu nevoi materiale. Cum însă sumele adunate nu erau prea mari, am decis să ajutăm mai consistent doar câţiva oameni săraci şi cu mari probleme de sănătate”, ne-a declarat prof. Alina Bogoevici, dirijoarea corului LTCOR.

Din repertoriul care va fi prezentat publicului lugojean de corul LTCOR amintim următoarele piese: „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, de Al. Podoleanu, armonizată de I. Chirescu, „Noi în seara de Crăciun” de Ioan Brie, „Praznic luminos” de Timotei Popovici, „Cântec de stea – La Bethleem” de Constanţa Drăguşin, „Steaua sus răsare” de I. D. Chirescu, „Mândru-i cerul” colindă din jud. Arad, armonizată de Pr. Iulian Cîrstoiu, „Domnuleţ şi Domn din cer” de Gheorghe Cucu, „Legănelul lui Isus” de Valentin Teodorian şi „Mântuire” de Ion Vidu.

În urma concertului umanitar de anul trecut s-au strâns 1.700 de lei, dintre care 500 au revenit unei tinere din Lugoj ţintuită la pat de o boală gravă.

 

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/Corul-LTOR.JPG”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE