Ultima oră

Timişoara 2021 – provocarea succesului! O alegere mai mult decât inspirată

Dacă mai sunt încă patru ani şi ceva până a inaugura suita de evenimente care să facă din fiecare zi a anului 2021 un prilej de etalare a culturiozităţii (îmi place la nebunie acest termen inventat de Bernard Pivot), organizatorii timişoreni coordonaţi subtil şi eficient de către d-na Simona Neumnann şi brava sa echipă persuasivă care a „sedus” juriul continental, vor avea mult de lucru. O argumentaţie vie, dinamică, susţinută de o realitate palpabilă, atrăgătoare, creuzetul multietnic, teatrul trilingv, efervescenţa vieţii universitare, patrimoniul şi tradiţiile, dar şi acel spirit central-european caracterizat de intraductibilul „gemutlickkeit”, toate au devenit motive ale unei campanii inteligente („a lumina urbea din noi înşine”), care a condus firesc la adjudecarea titlului de Capitală Culturală europeană, la 15 ani după Sibiu, pe atunci în tandem cu Luxemburg.

Peste cinci ani, în co-parteneriat se vor afla oraşe din Grecia şi Muntenegru. Proximitatea de care se bucură Lugojul în acest proiect de anvergură va facilita numeroase incursiuni pasionante ale concitadinilor noştri în oraşul cu care îşi dispută amiabil apelativul de „mica Vienă”.

Pentru ca reuşita din 2021 să fie fără cusur, problema centrală va rămâne coerenţa, găsirea unui principiu unificator tematic care să confere suitei de evenimente o anume organicitate şi să capteze public din toate generaţiile. Practic, fiecare filă de calendar trebuie să aducă ceva interesant, gândit cu minuţie, care să valorifice spaţiile clasice tradiţionale dar şi cele neconvenţionale. Am înţeles că în următorii patru ani, printr-o muncă asiduă, Bega va face parte nu doar din peisajul geografic, dar şi din cel cultural, numeroase proiecte având-o în centrul atenţiei.

O veritabilă emulaţie turistică va da impuls industriilor culturale, plurilingvismul va fi la ordinea zilei, iar astfel un oraş care a vestit zorii democraţiei renăscute, imun la tot felul de lozinci ipocrite, va străluci în constelaţia entuziasmantă a culturii care uneşte, fraternizează şi dăruieşte bucurii de neuitat. Nu am asistat la premiera lugojeană din cochetul Cinema „Bela Lugosi” a celui de-al patrulea titlu din filmografia „incomodului” regizor Cristi Puiu. Am înţeles că, încheindu-se la o oră târzie, spectatorii din sală nu mai aveau prospeţimea unui dialog cu invitaţii de onoare ai serii de gală, actorii din film Ana Ciontea şi Mimi Brănescu.

Am izbutit să „prind” ultima reprezentaţie a săptămânii în sala albastră, în prezenţa a vreo 20 de spectatori, dintre care vreo doi se mai „fâţâiau” de colo până colo, prin ieşiri şi veniri, excedaţi de cele 180 de minute de proiecţie.

Despre „Sieranevada” s-a scris mult şi de bine, de la Iulia Blaga şi Ancuţa Proca, la Angela Mitchievici. Nu este cazul aioci şi acum de o cronică de film „provincială”. E de aşteptat revederea peliculei fie şi la televiziune (poate la TVR 2) măcar pentru decelarea mai fină, mai nuanţată a dialogului. Tehnic vorbind, am trăit un mic şoc, prin trecerea de la un schimb de replici excepţional audibile (cu o priză de sunet de zile mari) la un zumzet care efectiv nu îţi permitea să desluşeşti ce spun interpreţii.

Am înţeles relativ repede că era vorba de intenţia deliberat asumată a regizorului în această privinţă, doar că filmând în paralel cele două cupluri care se destăinuiau, fiecare având replica la diferite grade de intensitate, rişti să bulversezi spectatorul, înciudat că „prinde” decât frânturi de conversaţie.

Numai Verdi (şi este în operă) a izbutit genial (învingând scepticismul lui Hugo, autorul piesei „Le Roi s’amuse”) în „Rigoletto”. În cvartetul din actul II, patru personaje cântă simultan, fiecare altă linie melodică, alt text şi o întreagă sală e mai mult decât edificată asupra coerenţei mesajului. În „Sieranevada” se vorbeşte de la şoapte la strigăt, de la imprecaţie la hohotul de râs eliberator din final.

Am simţit o oarecare claustrofobie. Din trei ore, doar 20 de minute sunt filmate en plein air, restul într-un „meschin” apartament de bloc comunist, subdimensionat, cu înghesuieli, întunecimi în care de regulă, în zile aparte – cum ar fi parastasul tatălui Emil al luzi Lari, cu mulţi invitaţi, dacă intră doi oaspeţi într-o cămăruţă, alţi doi trebuie să iasă pe culoar, pentru a fuma o ţigară şi a socializa cu noii veniţi.

O felie de viaţă autentică, în care se vorbeşte practic despre orice (Cristi Puiu n-a ratat niciun subiect, de la banalităţi casnice la teorii conspiraţioniste 9/11 şi terorism), „Sieranevada” e mai tonic decât „Marfa şi banii”, „Moartea d-lui Lăzărescu” etc., dar făcut parcă într-o frenetică îngrijorare de a nu acoperi toate temele posibile. Nu e deloc relaxant, dincolo de rarele momente de destindere. Trebuie să-l vezi odihnit şi cu mintea limpede.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE