Cea de-a VI-a ediție a Colocviului Național de Folclor ”Sabin V. Drăgoi”, ce a avut loc duminică, 8 octombrie, la Școala Gimnazială din Belinț și unde au fost prezentări ale revistelor literar-culturale din spațiul bănățean, lansări de carte, precum și comunicări științifice ale diverselor personalități din domeniul folclorului literar și muzical, a avut parte și de un mic și prețios dar muzical oferit de Școala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu” din Lugoj.
Recitalul vocal-instrumental, susținut de elevi valoroși, cărora le-au fost acordate diverse distincții la concursurile de profil, și tineri profesori, profesioniști într-ale muzicii a fost primit cu bucurie de participanții la colocviu, copiii fiind răsplătiți cu aplauze lungi și călduroase.
Micii artiști lugojeni care au încântat auditoriul au fost Alexandru Moț – pian, clasa a II-a (prof. Raluca Miclăuș); Ana Băltărețu – pian, clasa a IV-a (prof. Ramona Crina); Patricia Roșca – pian, clasa a IV-a (prof. Ramona Crina); Evelyn Bordea – vioară, clasa a V-a (prof. Lavinia Furdui); Andrei Becheru – vioară, clasa a V-a (prof. Remus Lața); Andrei Berlo – vioară, clasa a V-a (prof. Valentina Vasiliu); Ana-Ilinca Pfeiffer – pian, clasa a VI-a (prof. dr. Constantin-T. Stan); Eusebiu-Thomas Florea – pian, clasa a VII-a (prof. Andreia Florea) și Alexandra Marcelina Szilaghi – vioară, clasa a VIII-a (prof. Valentina Vasiliu).
Alături de aceștia au mai urcat pe scenă prof. Lavinia Furdui – vioară, și prof. drd. Darius Iordănescu – bariton, cadru didactic asociat al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara
Acțiunea Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu” face parte din proiectul ”Pianina călătoare”, scopul acestei deplasări tematice este acela de a promova tezaurul muzical al spațiului bănățean și nu numai.