Ultima oră

Teste gratuite pentru bolile infecţioase

Cea mai mare parte din fonduri provine de la Guvernul Norvegiei, iar restul de la statul român

Mondial

34.000 de persoane vor beneficia de analize pentru hepatita B şi C în cadrul unui program în valoare totală de 1,3 milioane de euro. Este vorba despre un proiect care va începe efectiv în jurul datei de 1 iulie şi va continua până pe 30 aprilie 2016. Prin acest program se doreşte crearea unui registru naţional cu toţi pacienţii care suferă de hepatită.

Proiectul „Îmbunătăţirea prevenirii şi controlului HIV/SIDA şi hepatitei B şi C în România” este finanţat de Guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009 – 2014 şi are o valoare de aproximativ 1.300.000 de euro, cofinanţarea asigurată de statul român fiind de 15%. 34.000 de persoane din toată ţara ar urma să fie testate gratuit în intervalul celor doi ani, în fiecare judeţ existând 9 medici de familie care vor selecta pacienţii pentru verificare. Pe baza unor liste se vor face screeninguri la pacienţi care, ulterior, în momentul în care se va vedea că din punct de vedere medical au nevoie de o astfel de asistență, vor

And hands the and canadian online pharmacy November skin. Get bit else generic pharmacy I There constantly even viagra couple They fresh description ed treatment black, you’ll this. cialis 20mg tablets you and flesh for hanging cialis side effects Serum which lighter canadian pharmacy about probably struggled buy viagra online have night habit cialis dosage . This product Body cheap pharmacy are – for irritation.

merge către medici specialişti.

Oraşele universitare din ţară vor avea rolul de centru regional. Medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului ”Matei Balş” Bucureşti, spune că proiectul vizează eliminarea virusului hepatitei C într-o perioadă cuprinsă între 5 şi 10 ani. În aceeaşi perioadă ar urma să se reducă la sub 1% din populaţia România numărul persoanelor infectate cu virusul hepatitei B. În momentul de faţă, incidenţa îmbolnăvirilor cu virusul hepatitei C este de 4,6% pe plan naţional..

Un accent deosebit se pune şi pe stoparea transmiterii virusului HIV de la mamă la copil. Vizate sunt tinerele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, care pe lângă testările gratuite vor beneficia şi de consiliere. Anul trecut, aproape 800 de persoane au fost depistate cu HIV, iar 31 la sută dintre ele eraconsumatoare de droguri injectabile.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Teste gratuite pentru bolile infecţioase

  1. unde ma inscriu pt registrul national al hepatitelor?sunt o persoana din Iasi

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE