- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

Termenul de depunere a dosarelor pentru subvenţiile la animale a fost prelungit

Mondial [1]Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru subvenţiile la animale până în data de 20 iunie, deşi acesta trebuia să expire în 30 mai.

Motivul a fost legat de faptul că fermierii au primit cu întârziere invitaţiile la centrele A.P.I.A şi s-a întârziat cu preluarea documentelor. Pentru a veni în ajutorul crescătorilor de animale, agenţia a permis şi centrelor locale A.P.I.A să preia cererile de subvenţii, astfel că cei din zona Lugojului le pot depune pe strada Someşului nr. 9, la ultimul etaj din centrul comercial Pele.

”Agenţia a hotărât să prelungească termenul de preluare a dosarelor. La noi programul este de luni până vineri, între orele 8,30 – 16,30”, declară Cornelia Popa, şef centru A.P.I.A Lugoj.

Dosarul, cu şină pe exterior, trebuie să conţină actele de la medicul veterinar, extrasul de cont, copie după actul de identitate şi o adeverinţă de la o asociaţie a crescătorilor de animale acreditată de A.P.I.A Timiş. În zona Lugoj – Făget, abilitate pentru eliberarea adeverinţelor sunt ”Ovitim – Mioriţa”, cu sediul pe strada Timişoarei Lugoj şi Asociaţia Crescătorilor de Vaci cu Lapte Făget, din Piaţa Libertăţii nr. 8.