Ultima oră

Televiziunile și consumerismul Presto! Capriciile publicului telefil

MondialDe când ”a zappa” a devenit îndeletnicirea favorită a privitorului micului ecran, excedat de varietatea de programe  și de paradoxala, totuși, monotonie a peisajului a te uita la televizor a devenit o expresie caducă. Prin înmulțirea numărului de aparate de recepție într-o locuință, s-a anulat intimitatea comuniunii familiale care în anii 70 era întruchipată de vizionarea, în special în serile de week-end, a unui episod de serial nord american la modă, urmat de un teledivertisment lucrat minuțios și care a lansat vedete autentice, mai toate provenind din selecta lume teatrală a timpului.

Astăzi, evenimente TV au rămas breaking-news-urile, și ele alterate într-o epocă destul de confuză, dominată de tirania ”post-adevărului”, cea mai în vogă sintagmă sociologică a momentului. Singura schimbare notabilă adusă de ultimele două decenii o reprezintă mișcarea canalelor TV, impunerea, cu audiențe notabile dar nu spectaculoase, pe lângă tradiționalele posturi generaliste, a celor pentru public ”specializat” sau pretențios (documentare istorice, geografice, culturale etc.), sau pur și simplu meloman (de la cel rafinat și exclusivist, care preferă Mezzo și Arte, până la cel consumator de lejerități ambalate în videoclipuri, în acest scop televizorul căpătând rolul ingrat de furnizor de ambianță sonoră de fundal, aidoma radioului) sau/și cinefil (în acest domeniu evidențiindu-se evident peliculele așa zise de autor/artă de cele comerciale). Serialele tematice despre universul uman al unor profesii (medici, juriști, investigatori etc.) se îmbinau cu sitcomuri, miniserii, tratând cu vagi accente psihologice drame familiale din cotidianul imediat sau evocări romanțate ale unor perioade istorice.

Gustul publicului autohton s-a orientat în ultima vreme dinspre mult adorata cândva telenovela sud-americană, spre serialele asiatice (turcești și sud-coreene) care propuneau un alt tip de exotism și o altă variantă de profil interpretativ. În privința divertismentului am optat masiv pentru formatele de import , adaptate cumva preferințelor noastre, prin potențarea unor detalii, de la alegerea și ”prestațiile” juraților, la valorificarea spiritului histrionic al amfitrionilor, care devin tot mai frecvent embleme ce conferă notorietate acestui gen de producții.

Este foarte bine că TVR a gândit o oră de gală umorului, consultând vasta sa arhivă, dincolo de faptul că multe bijuterii comice din trecut au fost șterse, pe motivul meschin al penuriei de peliculă ”reciclată” pentru evenimente politice de propagandă și interminabile omagii hiperbolizate ale Festivalului bugetivor ”Cântarea României”. Chiar și așa, emisiunea prezentată ghiduș de actorii Diana Cavaliotti și Dragoș Huluba, reia în buclă, de mai bine de un an, ediții difuzate și retransmise mereu, atrăgând contraperformanța unei serii de șarje comice din grila de programe care și-a diluat complet interesul, cu atât mai mult cu cât îi este alocat la TVR 2 și ”privilegiul” a câte două reluări săptămânale. Realizatorul Eugen Dumitru, autor al textelor de prezentare, trebuie să aibă mereu bunăvoința de a căuta și propune spre vizionare și alte monologuri, schițe dramatizate, scenete și scheciuri dintr-o arhivă totuși extrem de bogată, prilej de a ne întâlni și cu alți actori, mai puțin cunoscuți, care au încântat generațiile anterioare.

Tot la TVR 2, la seara de teatru, se alternează înțelept montări mai vechi și mai noi, preluări ale spectacolelor de mare ținută de pe scenele Capitalei, dar și premiere în studiourile TV. Am revăzut cu plăcere remarcabilul spectacol ”Unchiul Vanea”, în regia lui Iuri Kordinsky, care a înnobilat repertoriul Teatrului ”Bulandra” (cu un răvășitor Horațiu Mălăele în rolul titular, veritabilă efigie a suferinței tăinuite, care izbucnește în pulsiuni nevrotice și se retrage sub cochilia unui surâs în lacrimi, sfâșietor de trist). Salutăm excelenta idee a preluării unui succes de casă al Teatrului de Comedie (de mai bine de trei luștri) sub bagheta regizorală a regretatului Alex Tocilescu. Este vorba de ”Poker” de Adrian Lustig, o devastatoare satiră crudă a societății românești contemporane, cu tarele sale endemice. Senatorul, doctorul, bișnițarul și vampa, tipologii investigate cu o năucitoare virtuozitate, conferind spectacolului o perfectă coeziune, deși ulterior personajele au fost preluate în scenariul unui film de Sergiu Nicolaescu, versiunea originală a comediei atroce aducându-i la rampă pe Valentin Teodosiu, George Mihăiță și Vladimir Găitan, este și astăzi la fel de actuală și mult mai expresivă, cu un impact decisiv la spectator.

Viața, ca o partidă de poker, ce uriașă miză pusă în joc! Vorbind de Adrian Lustig, să nu uităm nici de ”Nepotul”, un alt recital de talent, cu Tamara Buciuceanu – Botez și Șerban Pavlu. Puțini sunt dramaturgii români contemporani care să cucerească deopotrivă adeziunea publicului larg și prețuirea criticii de specialitate.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE