Ultima oră

Ştefan Hruşcă îi va colinda pe lugojeni chiar de Ziua Naţională

Ne-am obişnuit cu toţii ca în fiecare an, atunci când se apropie sărbătorile de iarnă, să ne reîntâlnim cu lumea mirifică a colindelor lui Ştefan Hruşcă. Deşi turneele sale sunt cvasi-permanente şi nu pot lipsi din atmosfera

Ne-am obişnuit cu toţii ca în fiecare an, atunci când se apropie sărbătorile de iarnă, să ne reîntâlnim cu lumea mirifică a colindelor lui Ştefan Hruşcă. Deşi turneele sale sunt cvasi-permanente şi nu pot lipsi din atmosfera fiecărui decembrie, colindele lui Hruşcă reuşesc de fiecare dată să producă acea emoţie specială din preajma zilelor de Crăciun. Şi de astă dată, ca în ultimii ani, Ştefan Hruşcă va urca pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj chiar de Ziua Naţională, la 1 Decembrie, de la ora 19, pentru a ne colinda live aşa cum numai el o poate face.

Născut la 8 decembrie 1957 la Ieud, în Maramureş şi stabilit din 1991 în Canada, Hruşcă revine în fiecare an în luna decembrie pe plaiurile mioritice, pentru a duce mai departe vechiul obicei: colindul. Colindele culese cu răbdare de Hruşcă din Maramures şi alte zone pitoreşti din România, interpretate cu căldura şi sensibilitatea caracteristice, emoţionează an de an milioane de oameni. Deşi sunt interpretate în româneşte, colindele lui Ştefan Hruşcă impresionează şi pe cei care nu înteleg limba română, prin limbajul universal al muzicii. Ştefan Hruşcă are la activ 15 albume cu muzică folk şi colinde. Cele mai mari succese ale lui Hruşcă sunt piese precum: „Amintire de iubire”, „Balada plecării”, „Copacul îndrăgostit”, „Copiii din Ieud”, „Elegie”, „Forţele iubirii”, „Frunze”, „Fuga din rai”, „Ninge la fereastră”, Ochii tăi”, „Păpădia”, „Păsările”, „Rugă pentru părinţi”, „Somn uşor”, „Trecerea prin anotimpuri”, „Un gând de iarnă”, „Vara promisă” etc.
La 1 Decembrie, lugojenii se vor lăsa din nou încântaţi de muzica specifică sărbătorilor de iarnă: „Florile dalbe”, „Trei păstori”, „Afară ninge liniştit”, „Sfântă-i sara de Crăciun”, „Linu-i lin” şi altele, precum „Amintire de iubire”, „Balada plecării”, „Copacul îndrăgostit”, „Copiii din Ieud”, „Elegie”, „Forţele iubirii”, „Frunze”, „Fuga din rai”, „Ninge la fereastră”, „Ochii tăi”, „Păpădia”, „Păsările”, „Rugă pentru părinţi”, „Somn uşor”, „Trecerea prin anotimpuri”, „Un gând de iarnă” etc.

Concertul de colinde de la Lugoj face parte din turneul naţional Ştefan Hruşcă – 2011, care va avea ca punct culminant concertul programat la Sala Palatului din Bucureşti, în 7 decembrie. Ultimele concerte ale lui Ştefan Hruşcă la Lugoj au avut la 16 aprilie şi 10 decembrie 2008, la 8 decembrie 2009 şi 19 noiembrie 2010.

 

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/Hrusca.jpg”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE