Administraţia locală a păstrat pentru finalul anului stabilirea viitoarelor taxe şi impozite.
Primarul Lugojului, Francisc Boldea, va supune spre aprobare noile tarife ale impozitelor şi taxelor locale, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local din 28 decembrie, de la ora 14.
“Pentru anul următor impozitele pentru terenuri intravilane, vor fi reduse cu 25%, iar tarifele la celelalte taxe şi impozite vor rămâne nemodificate”, a comunicat Primăria Lugoj.
Pe ordinea de zi mai figurează alte 10 puncte, din care şapte propun concesionarea, în urma licitaţiei ce a avut loc la Primărie, a unor terenuri din cartierul Militari, cu suprafeţe între 404 şi 456 de m.p.
La punctul opt este propusă însuşirea raportului de evaluare al unui teren de 350 mp din cartierul Eftimie Murgu, în vederea vânzării, la punctul nouă, consilierii sunt solicitaţi să aprobe “Planul de Mobilitate Urbană Durabilă” realizat de o firmă bucureşteană pentru municipiul Lugoj, iar la ultimul punct se cere aprobarea acreditării Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică.