Ultima oră

TÂRG! Liceele din Lugoj şi Nădrag şi-au prezentat ofertele absolvenţilor de gimnaziu

targ liceeTârgul Liceelor s-a desfăşurat în holul Universităţii Europene "Drăgan", începând cu ora 9:00. La manifestare au participat patru licee din Lugoj şi unul din Nădrag.

Mondial

targ licee

Târgul Liceelor s-a desfăşurat în holul Universităţii Europene „Drăgan”, începând cu ora 9:00. La manifestare au participat patru licee din Lugoj şi unul din Nădrag.

Colegiile Naţionale „Coriolan Brediceanu” şi „Iulia Hasdeu”, Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” şi Grupul Şcolar „Traian Grozăvescu” din Nădrag şi-au prezentat ofertele educaţionale pentru anul şcolar 2013 – 2014.

Elevii de clasa a VIII-a au participat la întreaga acţiune în număr foarte mare, arătându-se interesaţi de instituţiile liceale pe care le vor urma cât de curând.

„Noi ne facem datoria să-i îndrumăm, să le spunem despre liceul nostru, doar că unii au unele idei preconcepute şi atunci noi încercăm să-i ajutăm cu o opinie, să-i îndrumăm”, ne-a spus Adina Lazăr, reprezentanta Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu”.

Prestigiosul colegiu amintit oferă prin planul de şcolarizare pe 2013 – 2014: 28 de locuri pentru elevi la profilul matematică – informatică, intensiv informatică, 28 de locuri la profilul matematică – informatică, intensiv engleză, 28 de locuri la profilul matematică – informatică, 28 de locuri la profilul ştiinţele naturii – secţia română, 28 de locuri, la profiull ştiinţele naturii – secţia germană şi 28 de locuri pentru bilingv engleză intensiv.

La Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” viitorii absolvenţi de clasa a VIII-a pot opta pentru şase clase (30 de locuri fiecare) cu diferite specializări: o clasă de matematică – informatică – engleză intensiv, o clasă matematică – informatică intensiv, două clase ştiinţele naturii, o clasă bilingv – engleză, o clasă bilingv – franceză şi ştiinţele naturii – ucraineană. De asemenea, sunt două clase de postliceală – asistent medical generalist (70 de locuri).

În ceea ce priveşte oferta educaţională a Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu”, aici există 28 de locuri în fiecare clasă a IX-a cursuri de zi, la profilul tehnic – specializările: tehnician în activităţi economice, tehnician în activităţi de poştă, tehnician în instalaţii electrice, tehnician electrotehnist, tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii, tehnician transporturi şi tehnician în construcţii şi lucrări publice.

La clasa a IX-a cursuri seral există 56 de locuri pentru elevii interesaţi de profilul tehnic – specializarea tehnician în activităţi economice şi tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii. De asemenea, tot la Liceul „Vlaicu” există  trei clase de profesională cu specializările: Mecanic auto – 28 de locuri, Lăcătuş construcţii metalice şi utilaj tehnologic – 28 de locuri şi Zidar, pietrar, tencuitor – 28 de locuri. La şcoala postliceală sunt disponibile 30 de locuri la Asistent de gestiune şi 30 de locuri la Tehnician electromecanic auto.

Şi Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” a venit în sprijinul absolvenţilor de clasa a VIII-a cu specializările: tehnician în turism, tehnician în gastronomie, tehnician operator tehnica de calcul, tehnician designer vestimentar, tehnician în industria textilă, tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului. De asemenea, Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” oferă o clasă profesională (Profilul Servicii – calificarea: bucătar) şi o clasă la seral cu calificarea Tehnician în Industria Textilă. În ceea ce priveşte oferta pentru postliceală, aici sunt disponibile două clase cu specializările: Asistent de gestiune în unităţi de cazare şi alimentaţie şi Agent comercial.

Acţiunea a fost organizată de Colegiul „Coriolan Brediceanu”, Universitatea Europeană „Drăgan”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Timiş.

{gallery}targ_ued_licee_24052013{/gallery}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE