Ultima oră

Târg de meşteşuguri şi produse tradiţionale din Banatul românesc şi sârbesc, în premieră la Timişoara

Programul târgului cuprinde demonstrații de gastronomie, demonstraţii de artă tradiţională şi meşteşuguri, ateliere de pictură, muzică şi bucătărie tradițională

MondialTârgul de meşteşuguri, gastronomie şi fotografie din zona transfrontalieră România-Serbia este organizat în perioada 4 – 6 decembrie la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Timişoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22. Vor expune meşteşugari şi artizani din comunităţi aflate în areale de dezvoltare precum Recaş-Herneacova, Făget, Caransebeş, Herculane, Dubova, dar şi Kikinda şi Uzdin.

Târgul face parte din proiectul „Patrimoniul Viu”, derulat de Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, Institutul Intercultural Timișoara și Primăria Orașului Kikinda (Serbia), proiect menit să promoveze cât mai bine patrimoniul Banatului, atât în România, cât și în Serbia. În proiect au fost incluse cinci zone din Banatul Românesc, dar și două din Banatul Sârbesc.

Programul cuprinde demonstrații de gastronomie, demonstraţii de artă tradiţională şi meşteşuguri, ateliere de pictură, muzică, cusături, bucătărie tradițională, vernisaje de fotografie și pictură. Pentru publicul profesionist, se organizează paneluri privind proiecte de investiții în comunitățile locale, surse de finantare pentru turism și investiții în obiective locale.

Au fost invitați să participe reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice locale – primării, școli, cămine culturale, organizații de cultură și cult, agenții de turism, operatori de transport, organizații neguvernamentale, grupuri de acțiune locală din zonele vizate de proiect.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE