Ultima oră

Târg de Crăciun, la Universitatea Europeană Drăgan

MondialElevi de la toate școlile și li­cee­le din oraș, alături de câteva Organizații Non Profit, par­ti­cipă împreună la un eveniment caritabil, organizat de Asociația FOA – Fusion of Arts Lugoj.

Evenimentul se va derula pe par­cursul a două zile, în pe­rioada 6-7 decembrie.

”Fii mai bun, fii Moș Crăciun” va începe joi, 6 decembrie, de la ora 18, cu un spectacol cari­ta­bil, în incinta Teatrului Mu­nicipal ”Traian Groză­ves­cu”.

Programul artistic al e­ve­nimentului va fi susținut de cursanții FOA și de grupuri de elevi de la toate unitățile de învățământ din municipiu. Cei prezenți la spectacol vor avea posibilitatea să facă donații în sprijinul unui băiețel cu autism în vârstă de doar 4 ani, din Lugoj.

Ziua de vineri, 7 decem­brie, este dedicată Târgului de Crăciun. Acesta va fi găzduit de Universitatea Europeană Dră­gan. Vizitatorii sunt așteptați de la ora 18. La târg, toate școlile și liceele din oraș, precum și ONG-urile partenere, vor avea câte un stand cu obiecte și decorațiuni specifice de săr­bă­tori, confecționate manual chiar de ei. Acestea vor putea fi achiziționate de vizitatori.

De asemenea vor fi scoși la licitație brăduți de Crăciun, împodobiți de fiecare școală care dorește să participe, iar fondurile obținute vor merge tot către băiețelul cu autism.

În cadrul târgului vor fi organizate și două ateliere, unul pentru confecționarea de­co­ra­țiu­nilor și altul pentru re­dac­tarea scrisorilor către Moș Crăciun.

”Obiectivul acestui târg este de fapt de a-i face pe copii să înțeleagă că pot să ajute și să contribuie la sănătatea unui alt copil, cu o faptă cât de mică. Noi întotdeauna ne-am im­pli­cat să sprijinim cazuri me­dicale, care chiar au nevoie. E o lecție de viață acest eve­ni­ment și mă bucur că s-au im­plicat chiar toate liceele și șco­lile din oraș. Sărbătorile re­prezintă de fapt, un prilej să faci o faptă bună, aceasta este a­de­vărata lor semnificație”, explică Flavia Rosana Căpraru, coor­do­natoarea acțiunilor Asociației Fusion of Arts.

Proiectul ”Fii mai bun, fii Moș Crăciun” este cofinanțat de Primăria Muni­ci­piului Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE