Ultima oră

SURSE: „CNADR a stabilit câştigătorii loturilor de autostradă dintre Lugoj şi Deva şi pregăteşte semnarea contractelor”

autostrada1Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România este pe cale să semneze contractele pentru construcţia a patru loturi de autostradă între Timişoara şi Deva.

Mondial

autostrada1

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România este pe cale să semneze contractele pentru construcţia a patru loturi de autostradă între Timişoara şi Deva.

Dacă licitaţia pentru construcţia lotului 2 Timişoara-Lugoj trebuie reluată – în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, Compania Naţională de Autostrăzi se pregăteşte să parafeze contractele pentru tronsoanele 2 şi 3 din autostrada Lugoj-Deva.

Potrivit unor surse din CNADNR, citate de Adevărul, lotul 2, cu o lungime de 29 de kilometri, urmează să fie atribuit asocierii italiene Salini Construttori SpA – Secol SpA.

Firma lui Umbrărescu, descalificată în două rânduri

Consorţiul italian, care a oferit aproximativ 562 milioane de lei, a câştigat licitaţia de pe locul al doilea, după ce oferta firmelor UMB Spedition şi Tehnostrade, controlate de „regele asfaltului” Dorinel Umbrărescu, a fost descalificată pentru neîndeplinirea anumitor criterii.

Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva, în lungime de 21 km, ar urma să fie construit de asocierea condusă de firma Teloxim Con, patronată de „regele asfaltului” Theodor Berna.

Teloxim, care a oferit un preţ de 579,9 milioane de lei, a avut câştig de cauză tot de pe locul al doilea, după ce oferta asocierii UMB Spedition-Tehnostrade a fost descalificată.

Umbrărescu vrea lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi construit de asocierea UMB Spedition-Tehnostrade. Asta cu toate că Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, din CNADNR, ar fi avut obiecţii cu privire la decizia comisiei de licitaţie, susţin surse din Compania de Autostrăzi, citate de Adevărul.

Pentru construcţia a 22,1 km de autostradă, firmele controlate de Dorinel Umbrărescu ar urma să primească aproximativ 420 milioane de lei.

„Comisiile de licitaţie au exclus asocierea UMB Spedition-Tehnostrade de la licitaţiile de construcţie a loturilor 2 şi 3 din autostrada Lugoj-Deva pentru că nu a îndeplinit criteriile cerute. Din comisia de atribuire a lotului 4 au fost schimbaţi trei membri, iar acest consorţiu a fost declarat câştigător”, au declarat sursele neoficiale citate de Adevărul.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE