Ultima oră

Sunt mândru că am făcut parte din Armata Română, ca elev sergent, în cel mai sângeros război din istoria omenirii

Au între 91 şi 97 de ani şi mai sunt doar paisprezece la număr. Şi-au pierdut sănătatea şi rudele apropiate, dar timpul, oricât de nemilos a fost cu ei, nu le va şterge amintirile din război. În cele ce urmează, vă propunem să-i cunoaştem mai îndeaproape pe câţiva dintre veteranii de război ai Lugojului, membri ai Asociaţiei Cultul Eroilor. Poveştile lor de viaţă şi experienţele cumplite pe care destinul le-a hărăzit acestor oameni merită a fi ascultate cu atenţie, mai ales de tânăra generaţie. Redeşteptarea vă propune un foileton care să redea poveştile celor 14. A ultimilor 14 veterani de război ai Lugojului!

Nicolae-Streian---veteran-de-razboi

„La Păuliş, sub poala viei, Dorm eroii României, Alintaţi de-o şoaptă sfântă, Ce Mureşul o cuvântă. La Păuliş, când toamna vine, Vin feciorii să se-nchine, Nu la frumuseţea viei, La eroii României”.

Versurile lui George Ciudan evocă simplu şi emoţionant teribila încleştare de la Păuliş, din septembrie 1944.

Profesorul Nicolae Streian, decorat în vremurile noastre cu Distincţia „Cheia Oraşului”, este ultimul supravieţuitor din Lugoj al acelei teribile bătălii, în care o mână de elevi ai Şcolii militare de la Radna şi ofiţerii lor au ţinut piept puhoiului horthyst care invadase nordul Ardealului, până la Arad.

La peste 92 de ani, distinsul profesor impresionează prin ţinuta sa, prin memorie şi prin ceea ce are de transmis generaţiilor actuale. În septembrie 1944 avea 20 de ani şi jumătate, iar în bătălia de la Păuliş a luptat cu gradul de elev sergent.

„Noi, la Radna, eram 1.500 de elevi din toată ţara la Şcoala Militară. Făcuserăm instrucţie intensivă de război, în fond ţara era în război de trei ani. Ce ne-a pregătit pentru acea luptă teribilă? Am avut noroc cu ofiţeri care, pe lângă faptul că erau buni patrioţi, aveau cultură generală şi, tineri fiind, erau foarte apropiaţi de noi, elevii”, spune Nicolae Streian.

„Azi nu mai facem instrucţie, azi mergem la război!”

După 23 august 1944, dintr-o dată, alianţele s-au schimbat.

„Îmi amintesc perfect acea zi de septembrie 1944. După ce am luat ca de obicei dejunul, ne-au aliniat în curtea cazărmilor din apropierea Mânăstirii Maria Radna. Şi a fost un şoc: „azi nu mai facem instrucţie, azi mergem la război”! Aşa ne-au spus majurii şi ne-au înarmat de luptă, companie după companie”, spune profesorul Streian, care adaugă că, într-o perioadă în care televizorul sau internetul nu existau, militarii mergeau la luptă contra unui inamic pe care nici nu-l cunoşteau: „n-am ştiut ce trupe vom avea în faţă, abia apoi am aflat că era armată pur maghiară, veniseră de la Budapesta şi aveau sprijin avioane germane”.

Fiecare elev a primit echipamentul specific infanteriei: baionetă, săculeţ cu cartuşe, două-trei grenade, un bidon de apă şi o raniţă în care se afla şi o foaie de cort.

Discursul comandantului ar fi trebuit înregistrat şi prezentat tinerilor de azi!

„Treaba asta cu echipatul a durat cam două-trei ore şi când am fost gata a apărut comandantul Şcolii, colonelul Alexandru Petrescu. Îl văd şi acum: înalt, zvelt, însoţit de doi ofiţeri superiori. Ne-a ţinut aşa un discurs patriotic şi înflăcărat – în viaţa mea de atunci nu am mai auzit aşa ceva. Păcat că nu s-a putut înregistra, l-aş fi prezentat elevilor mei din toate generaţiile. Printre altele ne-a spus: ştiu că sunteţi pregătiţi de război v-am auzit cântând la instrucţie Vrem Ardealul, vrem Ardealul, că-i pământ românesc sau Ce veseli suntem noi, că mergem la război!. De data asta, chiar mergem la război! Armatele străine şi duşmane nouă au intrat în Salonta, au ocupat Aradul şi înaintează spre noi. Aşa că, după mine, marş!”, îşi aminteşte Nicolae Streian.

„Încolonaţi spre Păuliş, cântam. Nu ne păsa că mergem la moarte”

O coloană de 1.500 de elevi, aranjaţi pe companii, cu ofiţerii pe lângă ei, au pornit cântând spre Arad.

Aveau în faţă o luptă în care inamicul îi va copleşi numeric.

În plus, trupele elevilor de la Radna erau doar infanterie, iar inamicul dispunea de tunuri şi mai ales de sprijinul aviaţiei germane, care „rădea” totul la sol. Ca să nu mai spunem că românii erau cu vârste între 19 şi 21 de ani, în faţa unor trupe mult mai experimentate!

În coloană, nimeni nu-şi făcea iluzii, şi totuşi „atmosfera în companie, mai ales după discursul comandantului, era, poate nu vă vine să credeţi, una de veselie. Cântam “Treceţi batalioane române Carpaţii”, nu ne păsa că mergem la moarte.

La ieşirea din Radna, localnicii ieşiseră cu mic cu mare pe la porţi, iar cei mai bătrâni aveau lacrimi în ochi. Ştiau că mergeam spre Arad”.

Raportul de forţe era 11 la unu!

Noaptea i-a prins într-un sat – fantomă.

„În viaţa mea n-am mai văzut un sat complet pustiu, fără ţipenie de om sau animal. Totul pustiu, numai casele erau descuiate” – îşi aminteşte veteranul lugojean.

Îi mulţumeşte şi acum lui Dumnezeu că, spre deosebire de oameni, măcar natura a fost blândă cu ei. A fost un septembrie cu soare, nu a plouat iar în jur era numai câmpie. Şes cât vezi cu ochii, lanuri de porumb, floarea soarelui şi viţă de vie.

„Abia am fost repartizaţi în front de luptă, că au şi început să tragă. Asta ştiu sigur: ei au început. Erau trupe din Budapesta, bine echipate, mai târziu am aflat că raportul de forţe era 11:1 în favoarea lor. Noi eram trupe de infanterie, n-aveam nici tancuri, nici tunuri. După ce ne-am săpat tranşeele, am luptat practic non-stop. ei trăgeau din faţă, iar aviaţia germană ne toca de sus. Nespălaţi, nemâncaţi, ne mâncau păduchii de cât eram de murdari, abia reuşeam să dormim pe pământ, pe foi de cort. Am mai spus-o şi altă dată: dacă există iadul pe pământ, atunci acela, pentru mine, a fost frontul de la Păuliş. Încă din prima zi de luptă a căzut căpitanul Fătu, tânăr comandant de companie, pe care îl ştiam bine. Şi câţi prieteni n-au mai murit împuşcaţi, şi acum mi-l amintesc pe Emil Siniteanu, că era bănăţean de-al meu, Dumnezeu să-i dea odihnă!”

Apariţia armatelor sovietice şi a regimentelor din Timişoara, Lugoj şi Caransebeş a tranşat soarta bătăliei, altfel, recunoaşte profesorul Streian, eroica rezistenţă a elevilor militari s-ar fi încheiat într-o încercuire fără speranţă. Nicolae Streian a mai luptat o lună, până la 25 octombrie, când a fost eliberată ultima palmă de pământ românesc, la Carei.

„Să-ţi şuiere gloanţele, schijele, bombele pe la urechi, să moară în jur prietenii cei mai buni, şi totuşi să scapi cu viaţă, asta e minunea lui Dumnezeu”, spune Streian, care adaugă că „Sunt mândru că am făcut parte din Armata Română, ca elev sergent, în cel mai sângeros război din istoria omenirii. Iar dacă noi suntem azi ce suntem, o datorăm Armatei Române!”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Sunt mândru că am făcut parte din Armata Română, ca elev sergent, în cel mai sângeros război din istoria omenirii

  1. VELICU DAN SERBAN // 17 august 2016 at 21:12 // Răspunde

    Cele mai profunde sentimente de respect si afectiune pentru domnul profesor si ceilalti eroi-veterani de razboi. Un pios omagiu pentru eroii neamului care sunt la Dumnezeu. Si eu sunt ofiter, provenind dintr-o familie de ofiteri cu o traditie de 4 generatii, mergand pana la Primul Razboi Mondial. Am citit cu adanca emotie acest episod formidabil din istoria neamului nostru, relatat atat de frumos de distinsul profesor. Felicitari, din toata inima, pentru initiativa dumneavoastra! Spiritul poporului roman este pastrat de oameni ca domnul profesor si trebuie transmis generatiilor viitoare.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE