Ultima oră

Sună clopoțelul! Instituțiile de învățământ lugojene, pregătite pentru noul an școlar

MondialVacanța de vară, atât de îndrăgită, este pe terminate și doar câteva zile îi mai despart pe elevi și profesori de noul an școlar. Pentru a-i întâmpina cum se cuvine, unitățile de învățământ din municipiu au derulat pe perioada verii diverse lucrări de investiții.

În cadrul ultimei ședințe de consiliu, primarul Lugojului, Francisc Boldea, a precizat că școlile din municipiu sunt pregătite pentru începerea cursurilor, acestea primind fondurile necesare modernizărilor.

Pentru ca elevii să beneficieze de condiții optime de studiu, numeroase lucrări de renovare și reabilitare au fost desfășurate pe parcursul verii.

”Asteptăm să înceapă școala, pentru că avem multe idei și proiecte pe care dorim să le realizăm anul acesta. Totul e pregătit, mai sunt doar mici retușuri care se vor realiza saptâmana aceasta”, spune prof. Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic ”Valeriu Braniște”.

Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu” are acum curtea asfaltată, iar sălile de clasă, unde era necesar, au beneficiat de zugrăvit și vopsit. La fel ca la celelalte grădinițe, școli și licee, s-a realizat igienizarea. Și Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu”, precum și Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu” sunt gata să întâmpine așa cum se cuvinte elevii, toate lucrările fiind deja finalizate. La majoritatea școlilor din oraș, lucrările de investiții se vor finaliza până în data de 9 septembrie, când încep cursurile, însă în câteva unități școlare, acestea continuă și după startul noului an școlar.

”Avem în plan să izolăm încă o fațadă a școlii. Nu va fi finalizată până la începerea anului școlar, însă aceasta nu va afecta desfășurarea cursurilor. Clasele sunt pregătite pentru elevi”, a declarat prof. Florin Mariș, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2.

Circumstanțe similare sunt și la Școala de Muzică.

”Pentru fațadă așteptăm niște aprobări, se va pune plasă și se va lucra în siguranță, chiar dacă vor fi începute cursurile. S-a schimbat tâmplăria din aluminiu, s-au igienizat clasele, s-au schimbat podelele în unele săli”, a declarat prof. Liliana Bidiviu, director al Școlii Gimnaziale de Muzică ”Filaret Barbu”.

Situația grădinițelor din municipiu este de asemenea satisfăcătoare, micuții fiind întâmpinați într-un cadru prielnic dezvoltării și asimilării de noi cunoștințe.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE