Ultima oră

Statuile a trei mari culturişti ai lumii vor fi amplasate la Lugoj în faţa sălii de sport a lui Florin Teodorescu

statuiProprietarul sălii de culturism şi fitness de pe strada Timişoarei, Florin Teodorescu, intenţionează să ridice la Lugoj trei statui în mărime naturală, care să-i reprezinte pe trei dintre cei mai mari culturişti ai lumii.

statui

Proprietarul sălii de culturism şi fitness de pe strada Timişoarei, Florin Teodorescu, intenţionează să ridice la Lugoj trei statui în mărime naturală, care să-i reprezinte pe trei dintre cei mai mari culturişti ai lumii.

„Aştept aprobarea Consiliului Local, care se va reuni joi, pentru amplasarea la Lugoj, în faţa sălii de fitness, a trei statui asemănătoare cu cele de la Sala Olimpia din Timişoara, care să reprezinte trei culturişti.

M-am gândit să fac acest lucru, în special pentru copii, pentru a vedea ce înseamnă un corp sănătos şi armonios”, a declarat Florin Teodorescu.

Prima statuie îl va înfăţişa pe Ronnie Coleman, câştigător de opt ori consecutiv al titlului de Mister Olimpia, între anii 1998 şi 2005. Pe lângă cele opt titluri de Mr. Olympia, prin care l-a egalat pe alt american de culoare, Lee Haney, Coleman deţine recordul pentru cele mai multe victorii în culturismul profesionist, câştigând 26 de concursuri.

Cea de-a doua statuie îl va reprezenta pe Larry Scott, poreclit „The Legend”. Este primul câştigător al titlului de Mister Olimpia. Înainte de a deveni cel mai bun culturist al lumii, Larry Scott a câştigat Mr. America în 1962 şi Mr. Universe, în 1964. Acesta a inventat celebra „bancă Scott” pentru antrenarea bicepşilor.

Ultima statuie îi va aparţine unei femei. Numele ei este Cory Everson , una dintre cele mai titrate culturiste ale lumii.

De asemenea, Florin Teodorescu intenţionează să mai plaseze o statuie şi la Timişoara, cea a lui Tarzan, Johnny Weissmuller.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*