Ultima oră

Start pentru „O săptămână la munte”! Copiii au, în acest an, cazarea gratuită

Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi

Din 2 noiembrie, hotelierii dau startul programului „O săptămână la munte”. Programul este derulat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) până pe 19 decembrie.

„Programul îşi propune să promoveze turismul montan, asigurând accesul la odihnă, la tarife speciale, unui număr cât mai mare de turişti români. Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi. Aceste tarife sunt cu până la 50% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă”, se arată într-un comunicat al FPTR.

Tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt de 161 de lei pe sejur pentru un hotel, vilă sau cabană de două stele, 259 de lei pentru o structură de trei stele şi 368 de lei pentru un hotel sau vină de patru stele. Sejururile încep duminica şi se termină vinerea.

Pentru acest an, hotelierii au introdus facilitatea pentru copiii (maxim 2) de până la 7 ani, prin care aceştia pot beneficia de gratuitate dacă sunt cazaţi în camera părinţilor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE