Ultima oră

Spleen de ianuarie

Sezonul plictiselilor TV

Ianuarie este o lună fadă, ternă şi tristă, mai ales după supraabundenţa kitsch din festivul Decembrie şi ale sale sărbători şi cadouri. Pentru teleaşti, doar vreun eveniment de import la ştiri constituie motiv de trepidaţie (vezi Charlie Hebdo din primele zile ale anului trecut).

La posturile tematice e penurie de invitaţi, sesiunea parlamentară începând din 1 februarie. Politicienii precum artiştii au ”tăiat-o” către ţările calde, să-şi mai calmeze reumatismele şi să mai scape oleacă de spectrul DNA.

Cântăreţii au muncit de-au dat în brânci în perioada Revelionului, contractând aşa-zisele concerte.

Termenul în sine însă ne irită fantastic ”desacralizând” sensul originar al cuvântului concert (şi aici nu ne referim la forma muzicală ca atare, explicată excepţional de Dumitru Bughici în al său antologic ”Dicţionar de forme şi genuri muzicale”).

Când tu ai cântări pe estrade improvizate ori prin localuri, fie şi de fiţe, asta nu înseamnă că susţii un concert.

Folosind un asemea limbaj preţios care ar fi hilar, dacă nu ne-ar mâhni peste măsrură, cobori în banalitate aspecte consacrate şi-ţi acorzi importanţă nemeritată. Dacă ar fi să ne cantonăm în registrul lejer putem – de exemplu – să afirmăm că Bigbandul Radio (dirijat de Ionel Tudor) a susţinut un concert avându-i ca interpreţi corali pe x, y, z.

Atâtea trupe şi solişti de duzină susţin eventual recitaluri, deşi avem şi aici rezerve rezonabile în a le califica astfel.

Cum să numeşti atunci evoluţia artistică a unor semizei precum Radu Lupu sau Murray Perahia, la Ateneu, aflaţi în faţa unui pian de concert ”Steinway & sons”? Să fim bine înţeleşi, nu dispreţuim prestaţiile artistice aşa-zis lejere (din sfera pop, rock, house, R&B, hip-hop, reggae ori clubbing) dar se cuvine mai multă decenţă în descrierea lor. Nu toată lumea, nu oriunde, oricând, susţine concerte. Să avem simţ al proprietăţii termenilor, deoarece altminteri cădem în ”exageraţiuni ridicole”, vorba lui Nenea Iancu.

Că se fac bani frumoşi de Revelion de către artişti din celelalte sfere decât clasicul, este o realitate, dovadă înghesuiala de ”evenimente” şi alergatul de la unul la altul, în sarabanda rotunjirii conturilor până la Sfântul Valentin.

*Fie că ne place sau nu omul şi al său show ultratabloidizat, Dan Capatos are o luciditate acută a ceea ce face, este o persoană asumată.

Până ne vom lămuri în privinţa supremaţiei pe piaţă (”Antena 1” şi ”Kanal D” îşi dispută respectivul tronson orar, fiecare susţinând că este campion absolut al ratingului), este demnă de reţinut observaţia pe care amfitrionul ”Show-ului păcătos” nu se sfieşte să o repete pentru auzul derutaţilor ori al celor atinşi de ”culpabile” cadouri: ”Nu avem atâtea subiecte pe măsura posturilor TV existente şi dispuse a le acoperi”.

Şi atunci când din senin îţi vine pleaşca (scuzată să ne fie formularea, dar asta e realitatea) cu faimosul triunghi Borcea – Pelinel – Vidican, ţii de el cât poţi.

Convoci comentatori din oficiu, astrologi, psihologi, parapsihologi, jurişti, ghicitoare în bobi şi boluri de cristal, clarvăzători, radiestezişti, jurnalişti de investigaţie, crai mondeni, cumularzi precum Vernica A. Cara ori specialişti în dezvoltare personală peste Ocean, precum Carmen Hara, ca să nu-i mai amintim pe ”Lolek şi Bolek” ai show-bizului, Gică Papari şi Serghei Mizil (în ultima vreme apar pe sticlă mai des separat decât împreună) pentru a avea astfel tabloul complet, nu al imposturii (e un cuvânt prea greu), ci al deriziunii totale.

Lumea se uită narcotizată la acest panopticum de făpturi halucinante (nu ele însele, ci mai degrabă rolurile în care sunt dispuse să dea reprezentanţii) iar divertismentul tip reality se reînsufleţeşte brusc după obositele odisei ”Guţă şi amantele” ori ”Leo de la Strehaia şi ibovnicele”.

Brusc intrăm în alt teritoriu deşi în esenţă vorbim tot de adulter ”amour’s în frite”, copii presupuşi ori recunoscuţi, gravidităţi bizare, toate cu aromă de penitenciar. Dacă mai vine şi Gigi Becali (eternul ”naş”) cu ale sale scăpări şi derapaje nu doar lexicale, telenovela este gata.

Scenaristic (involutar, fireşte) bate de departe toate Televisele, Globo, Telemundo din lume, tot Bosforul, saga coreeană ori lacrimogenele filme indiene, conform principiului absolut: ”Viaţa bate filmul!”.

Paradoxul rezidă în faptul că protagoniştii, oricum persoane publice devin cam iritaţi de imixtiunile presei de scandal în budoarul lor conjugal şi de amantlâcuri complicate, când se ştie că orice declaraţie, gest, mimică sau rictus îţi este vânăt fără milă. Reporterii şi paparazzi îşi fac meseria nu tocmai cea mai frumoasă din lume, dar sursa primordială rămâne (pseudo) VEDETA şi gafele sale.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE