Ultima oră

Spitalul din Lugoj are pregătite programe de investiţii de peste 1,5 milioane de lei

Spitalul Municipal „Teodor Andrei” derulează anul acesta o serie de programe finanţate de Ministerul Sănătăţii sau prin contracte încheiate cu Direcţia de Sănătate Publică.

Ministerul Sănătaţii a alocat spitalului municipal suma de 360.000 de lei, finanţare ce vizează secţia de Anestezie-Terapie Intensivă şi programul de prevenţie şi tratament pentru secţia TBC.

De asemenea, pentru reabilitarea şi recompartimentarea secţiei obstretică-ginecologie, printr-un contract încheiat între minister şi administraţia locală, s-a alocat o altă sumă de 500.000 de lei.

Instituţia mai are în curs de derulare două proiecte finanţate de Casa de Asigurări de Sănătate, programul pentru diabet şi programul de sănătate cu referire la hemodializă şi dializă peritonială.

În ceea ce priveşte programul de diabet, acesta se finanţează strict pe partea de medicaţie. Prin programul de dializă peritonială vor fi finanţate materialele sanitare specifice acestei afecţiuni, precum şi medicaţia.

Finanţare integrală, care va cuprinde tot ceea ce reprezintă consum, va fi obţinută pentru programul de hemodializă. Până în prezent numărul pacienţilor cu hemodializă aflaţi în atenţia unităţii sanitare lugojene se ridică la 17 persoane.

Deloc de neglijat este şi proiectul cu Ungaria, în urma căruia spitalul va primi peste 150.000 de euro, ce reprezintă diferenţa între suma iniţială aprobată prin proiectul transfrontalier cu spitalul din Mako şi ceea ce s-a consumat până la finele proiectului.

„Unitatea de management de la Budapesta, după verificarea documentelor, a hotărât să se cheltuie toată suma din proiect, bonus la constatarea ca s-a lucrat corect şi au fost respectate prevederile legale în vigoare. Toţi aceşti bani sunt pentru serviciul de primiri urgenţă al spitalului şi pentru dotări cu aparatură medicală”, a completat managerul Florin Voichescu.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE