Ultima oră

Spitalul din Lugoj amenințat cu procesul de către familia unui tânăr, victimă a unui accident rutier

Familia unui tânăr implicat într-un accident rutier vrea să dea spitalul din Lugoj în judecată pentru că medicii nu i-ar fi acordat îngrijirile la timp și corespunzător. Tătăl victimei susține că medicul care era de gardă dormea și s-a comportat foarte urât când a fost trezit de asistentă.

În dimineaţa zilei de miercuri, 5 noiembrie, în jurul orei 00:40, un bărbat de 38 de ani, după ce s-a dat cu maşina peste cap, a ajuns la spitalul din Lugoj, Compartimentul de Primiri Urgenţe, într-o stare gravă, fiind cu greu scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii de către pompieri. Accidentul s-a petrecut în vecinătatea localităţii Topolovăţu Mare, bărbatul din Recaş fiind sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul în care a avut loc accidentul.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că bărbatul, care a condus un autoturism pe D.J. 572, a pierdut la un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, controlul autovehiculului, răsturnându-se în afara părţii carosabile.

„În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, conducătorul auto a suferit răni uşoare, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale şi stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al poliţiei Timiş.

Totuşi, când a ajuns la spital, bărbatul a fost la un pas să moară din cauza unor complicaţii pe care medicii le-au descoperit la camera de gardă. Între timp, la unitatea medicală din Lugoj au ajuns şi rudele acestuia, tatăl copilului cerând de urgenţă transportul pacientului la Timişoara. Din acel punct, susţine acesta, lucrurile au luat o întorsătură deloc plăcută.

„M-am dus la spital, am găsit asistenta acolo. Am întrebat de copil. Când m-am dus, copilul era în comă, pe pat întins, cu o perfuzie pusă, care era oprită. A spus că s-a oprit că s-a mişcat copilul şi am întrebat dacă i s-a făcut ceva. A zis că nu are ce să-i facă până mâine că numai atunci vine să-i facă radiografia să vadă ce are. Asistenta s-a scuzat că nu prea ştie nimic dar poate să-l cheme pe medicul de gardă. A sculat-o din somn, dormea şi a vorbit foarte urât. A zis că sunt un calvar, sunt nesimţit că o deranjez. A venit o doamnă de acasă, i-a făcut radiografiile şi a chemat salvarea. Totuşi l-a trimis la Timişoara”, a declarat Ilie Bodnar, tatăl victimei.

Potrivit reprezentanţilor spitalului lugojean, medicii l-au diagnosticat imediat pe pacient la venirea în serviciul de primiri urgenţe, după care, la cererea familiei, au decis să îl transporte într-un final la Timişoara, pentru investigaţii de specialitate.

„Pacientul a primit îngrijiri medicale de specialitate. S-au făcut investigaţii paraclinice, radiografii, consult chirurgical şi a fost stabilit diagnosticul de TCC acut închis, brosă temporară stângă, comă etanolică. Pacientul a fost transferat la Spitalul Judeţean pentru consult de neurochirurgie şi cranian”, a declarat Teodora Mateescu, purtător de cuvânt al spitalului lugojean.

Bărbatul a ajuns până la urmă pe mâinile medicilor timişoreni, care l-au supus la mai multe investigaţii şi intervenţii chirurgicale pentru a-i salva viaţa.

„Nu are deficite motorii deci nu este paralizat. A început să răspundă la comenzi. După un traumatism cranio-cerebral , deci după o lovitură la cap pot să rămână sechele, dar noi nu putem vorbi de sechele decât după aproximativ 6-12 luni”, a declarat Horia Pleş, sef secţie Neurochirurgie SCUJT.

Familia victimei se pregăteşte acum să dea spitalul din Lugoj în judecată pentru rele tratamente aplicate bolnavului, urmând să scrie o plângere la poliţie şi la Colegiul Medicilor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Spitalul din Lugoj amenințat cu procesul de către familia unui tânăr, victimă a unui accident rutier

  1. Sa va fie rusine ca ii treziti pt urgente e mai important somnul lor decat viata unui om au uitat de juramant…. daca le impingi in buzunare cu siguranta te baga in seama ….. RUSINE ….. BRAVO celor care ii da in judecata ….

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE