Ultima oră

Spitalele din Lugoj şi Făget au rămas cu bani necheltuiţi de la CJAS. Care este cauza!

În urma unei analize a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, s-a constatat că spitalele din Timiş nu au consumat fondurile alocate de CJAS, în sumă totală de de 5 milioane de lei.

„Situaţia este fără precedent, ţinând cont de faptul că CJAS Timiş a suplimentat fondurile ori de câte ori a fost necesar, sau au existat solicitări din partea spitalelor timişene, tocmai pentru ca pacienţii să nu mai fie nevoiţi să suporte din buzunarul propriu contravaloarea unor medicamente sau materiale sanitare”, se arată într-un comunicat al Casei.

Printre unităţile menţionate se află şi cele din Lugoj şi Făget. Spitalul din Lugoj a rămas cu un plus de 71.788 lei, iar cel din Spitalul Faget nu a reuşit să cheltuie 23.538 lei. În ambele cazuri banii au rămas nefolosiţi deoarece nu s-a realizat numărul de internări pentru care s-a făcut estimare în contractul cu Casa de Asigurări.

La Lugoj, secţiile cu probleme au fost TBC şi Psihiatrie – cronici, Compartimentul Îngrijiri Paleative. Cazuri de nerealizare a internărilor estimate s-au întâlnit şi la spitalizarea de zi.

În topul spitalelor care nu au utilizat banii alocaţi de CJAS Timiş se află, pe primul loc, Spitalul Municipal Timişoara cu de 4 milioane lei. Bugetul spitalelor în 2013 a fost de 343,2 milioane lei, iar în 2014 a crescut până la 381,5 milioane lei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE