Ultima oră

Spectacolul caritabil pentru Secția de ATI din cadrul spitalului a strâns aproape 15.000 de lei de la lugojeni

Asociaţia pentru Anestezie şi Terapie Intensivă Lugoj a organizat, marți, 7 iunie, de la ora 18, la Casa de Cultură din municipiu, un spectacol caritabil de muzică populară bănăţeană.

Evenimentul, ajuns la a IV-a ediție, a avut drept scop strângerea de fonduri pentru Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei”, Lugoj.

În urma acțiunii, fondurile totale colectate din vânzarea de bilete se ridică la estimativ 15.000 de lei, la care se vor adăuga diferite sume cuprinse între 500-1.000 de lei, mici sponsorizări legate de spectacolul caritabil.

”În total vom avea peste 30.000 de lei în cont, bani din care vom achiziționa injectomate și infuzomate, sperând a rezolva problema lipsei acestora; în momentul de față avem atât injectomate, cât și infuzomate, însă într-un număr total insuficient. Cu această ocazie nu am câștigat doar o sumă provenind din vânzarea biletelor la spectacol, ci am câștigat mult mai mult, domnul primar Francisc Boldea luându-și angajamentul de a propune în noul Consiliu Local includerea în buget a unei sume reprezentând de cinci ori valoarea încasărilor din concert. Acești bani vor fi folosiți pentru achiziționarea a cel puțin unui aparat de respirație mecanică (artificială), poate chiar două, dacă bugetul permite, lipsa acestora în număr suficient fiind o altă urgență pentru secția de Anestezie Terapie Intensivă. Mulțumesc încă o data participanților la spectacol, artiștilor și tuturor celor care ne-au ajutat și promovat, contribuind la succesul acestei manifestări”, a declarat dr. Dan Cliciovan, medic specialist în cadrul secţiei ATI.

Spectacolul artistic a fost susținut de soliştii: Nicoleta Voica, Vasile Conea, Mirela Petrean, Ghiță Călțun Brancu, Ramona Ilieși Drăgan, Ionela Bădălan, Dorin Biriș Coșbuc, Vanesa Jarja, Doru Petrean, Andreea Tamaș și Andreea Dragoman, acompaniați de formația condusă de Marian Jarja, iar pentru ca atmosfera de sărbătoare să fie completă, dansurile au fost asigurate de către Ansamblul Folcloric ”Lugojana” condus de maestrul coregraf Puiu Munteanu.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE