Ultima oră

Spaţiile comerciale de închiriat din Lugoj, fără clienţi serioşi

Mondial Lugojul are din abundenţă spaţii de închiriat destinate micilor comercianţi, însă nimeni nu se înghesuie să le ia. Cele mai multe sunt în zona central a oraşului.

Spaţiile comerciale destinate firmelor sunt tot mai multe în municipiul de pe Timiş.

Numai în zona centrală a oraşului, de la Gară şi până la Podul de Fier sunt a­proa­pe 15 locaţii de acest fel. Altele sunt în apropierea Tri­bunalului şi Universităţii.

Majoritatea sunt pregătite pentru a fi închiriate micilor societăţi, însă acestea le o­co­lesc, de cele mai multe ori din cauza preţurilor so­li­ci­ta­te de proprietari.

“Avem de închiriat un spaţiu de 80 de metri pătraţi, pe centru. Cerem 600 de euro pe lună”, ne-a declarat un comerciant.

Pentru o clădire de birouri, aflată tot în centrul oraşului, cu 923 de metri utili, cu trei e­taje, parter şi demisol, pro­prietarii o chirie de 4 eu­ro/mp pentru demisol, 12 eu­ro/mp pentru parter, 9 euro/mp pentru etajul 1, 6,5 euro/mp pentru etajul 2 şi 3 euro/mp pentru etajul 3.

Apartamentele au clienţi

În comparaţie cu proprietarii de spaţii comerciale, cei care deţin apartamente la case sau blocuri nu duc lipsă de clienţi.

Aici tarifele pornesc de la 150 de euro, la un a­partament cu două camere u­tilat doar cu un minim ne­ce­sar şi ajung şi la 250 de eu­ro, cu toate condiţiile.

“Am un apartament pe stra­da Timişoarei, complet u­ti­lat, cu internet, aragaz, frigider, centrală, televizor, telefon şi tot ce trebuie, pe care vreau să-l închiriez. Cer 200 de euro şi un avans de 600 de lei. Sună oamenii, dar când aud de avans, re­nun­ţă. Am mai păţit să am dau­ne şi de aceea vreau să am o siguranţă că pot repara după ei”, ne-a spus Gigel I.

Pen­tru a atrage muncitori, multinaţionalele au închiriat tot ce se poate prin Lugoj, de la camere în pensiuni şi ho­te­luri, până la apartamente.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*