Soarta Podului de Fier, decisă de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice
Comisia Zonală a Monumentelor Istorice s-a aflat miercuri, 6 februarie, la Lugoj, pentru a analiza propunerea primarului Boldea de a construi un pod paralel cu Podul de Fier.
Întrunirea a avut loc la solicitarea adresată ministerului de resort de către primarul Francisc Boldea. Ședința Comisiei de Monumente s-a desfășurat în sala de protocol a Primăriei Municipiului Lugoj. Au participat membri comisiei din diferite județe din vestul țării, iar problematica vizează toate aceste județe.
”Comisia de monumente își desfășoară activitatea după un protocol propriu, după un tipic al lor. Ședința din luna ianuarie a fost programată pentru miercuri, 6 februarie, de la ora 10, la Lugoj. Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a fost legat de solicitarea noastră privind faptul că mai multe expertize demonstrează că Podul de Fier nu mai prezintă garanție. În orice moment se poate întâmpla o catastrofă și foarte puțină lume mai este dispusă să își asume responsabilitatea, în condițiile în care s-ar prăbuși sau măcar s-ar denivela cu 10, 20 sau 30 cm, cum e podul de la Tapia. Din momentul acesta, devine un pericol public și trebuie închis. Asta este situația pe care o avem noi la ora actuală”, spune primarul Boldea.
La punctul privitor la Podul de Fier, vor fi prezenți reprezentanții firmei de proiectare din Austria, arhitectul, Direcția Tehnică. Fiecare și-a pregătit materialele, dar decizia finală va aparține Comisiei.
”Nu se poate discuta o soluție după Podul de Beton, până la pasarela Leucuța și nu există o locație între Podul de Beton și cel de fier, care să aibă ieșire la trafic. Singura soluție este cum s-a procedat la Timișoara, la Podul Dragalina, la podul Eroilor, unde s-a făcut un pod lângă ce existent”, spune edilul șef.
Reamintim că Podul de Fier inaugurat la Lugoj, în 1901, a ieșit din garanție încă din anul 1986, când firma constructoare austriacă s-a oferit să facă reparațiile necesare, contra cost.
Autoritățile comuniste au invocat atunci lipsa valutei pentru a reabilita podul și au făcut câteva reparații de circumstanță, cum ar fi decuparea structurii podului în dreptul grinzilor de susținere.
exista varianta buna daca nu se prostea Boldea cu pasarela lui , acolo era perfect un pod circulabil , toti cei din stadion , strand etc ajungeau la piata fara sa ocoleasca jumate de oras
Primarului i-a intrat o idee fixa si nu se lasa. Exista alte solutii agreate de mai toata lumea mai putin de primar. O asemenea investitie nu este o solutie provizorie. Trebuie sa ne gandim la cresterea traficului, la dezvoltarea ulterioara. Desigur ca ar fi bine daca s-ar tine cont si de parerea cetatenilor, a contribuabililor. Ar fi bine daca nu ati mai cenzura comentariile.