Ultima oră

Soarta liberalilor lugojeni tranșată la Timișoara: Ambruș rămâne, Miculeac iese

Soarta liberalilor lugojeni s-a tranșat la Timișoara. În urma voturilor BPJ al PNL, fostul președinte Ioan Ambruș rămîne în partid, iar Dan Miculeac părăsește partidul, alături de un liberal important, primarul de Sânnicolau, Dănuț Groza.

Decizia de excludere a fost contestată de Dan Miculeac.

”Bravo, PNL! Stați cam prost cu matematica…. 12 împotriva excluderii, cu 8 pentru excludere și cu 7 abțineri, dau după domniile voastre rezultatul scontat… Asta dacă mai votezi de 2-3 ori până iasă cum trebuie! Înțeleg că m-ați urât că provin din PDL…, nu ca voi din USL! Dar cu Dănuț Groza de la Sânnicolaul Mare ce ați avut? Puteați măcar să îl anunțați că faceți ședință și îl schimbați! Probabil asta este forma de mulțumire că ați ajuns în funcții datorită USL-ului! Eu recunosc că am fost in PDL, iar in PNL am ajuns prin fuziune, nu m-am perindat prin alte partide și alianțe! Ne vedem in 2020! Pentru lugojeni… Ioan Ambruș nu a fost exclus din partid… doar eu! Cel mai probabil va fi repus in funcția de președinte in viitorul apropiat! Mulțumesc PNL!”, a scris Dan Miculeac pe rețele de socializare.

În cazul fostului președinte al liberalilor lugojeni, Ioan Ambruș, lucrurile au stat invers. BPJ a votat pentru rămânerea sa în PNL. Ambruș a declarat, pentru ”Redeșteptarea”, că s-a înscris în organizația PNL Timișoara:

”Activitatea politică și cea administrativă au fost și până acum împărțite între Lugoj și Timișoara. În acest condiții, mi-am solicitat transferul la PNL Timișoara. Așadar, activitatea politică o voi desfășura la Timișoara, iar cea administrativă, ca și consilier, la Lugoj. Nu există nici o contradicție în Statulul PNL în legătură cu acest aspect. Am fost membru al PNL de 16 ani și rămân membru al acestui partid”.

Ambruș apreciază procesul democratic intern din PNL, care are ”suficiente filtre” pentru a înlătura deciziile arbitrare. Chiar și după această decizie, nemulțumiții pot merge la Curtea de Arbitraj și chiar mai departe, pe cale legală.

În legătură cu compromisurile pe care Ambruș le-ar fi făcut cu PSD-ul pe plan local, acesta a făcut un apel la rațiune:

”Situația în Consiliul local Lugoj este următoarea: sunt 10 consilieri PSD, unul de la ALDE, doi de la PMP. Noi, liberali, suntem patru. Cum putem trece o inițiativă, o investiție, o hotărâre de consiliu, dacă nu negociem cu majoritatea?”

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE