Ultima oră

Sistemul anonimilor și oamenii de neînlocuit

MondialTrăim vremuri ale anonimilor. Numele femeilor sau ale bărbaților devin irelevante, chiar și ființa umană se transformă, încet-încet, în păpușă mecanică. Anonimatul este la putere. Ne ”cheamă” cu cifre, suntem ie­rarhizați și împărțiți după codul numeric, după nu­mă­rul matricol, după numărul casei, după contul în bancă, după numărul de metri pă­trați locativi deținuți, după ca­pacitatea cilindrică a bo­lidului personal. Nu ne mai prezentăm unul altuia, cu pălăria ridicată în semn de res­pect.

Ne afișăm pur și sim­plu pe Corso cu cifrele a­gățate de gât, la vedere. Trăim într-o lume în care civilizația corporatistă dă tonul. Alienarea, văzută pe vremuri ca o ciudată ”hibă” a Vestului, are liber la cu­tre­ierat lumea și a ajuns acum în ograda noastră. Ascunși în spatele siglelor de firme, a conturilor false de pe net, viața ne este un cod de produs, iar moartea, echivalentă numărului de parcelă din cimitir.

În astfel de vremuri, în care anonimii sunt la putere, auzim tot mai des că ”nimeni nu e de neînlocuit”, că ori­cine poate face, oricând, orice și poate fi schimbat ca o componentă oarecare, ca o piesă de schimb. Noul refren este acela că toți suntem la fel, că nimeni nu e mai deștept sau mai frumos ca altul și că, în general, nu e bine să fii tocmai tu spicul cel mai înalt din lan, dacă nu vrei să-ți pierzi capul.

Și totuși, adepții anonimatului universal sunt foarte conștienți că există oameni de neînlocuit. Îi urăsc din rărunchi și i-ar vrea desfiin­țați, șterși din analele istoriei, dar așa ceva este imposibil. Cheia viitorului nu stă într-o armată de roboți umani fă­ră chip, ci în mozaicul de talent, ambiție și dăruire pe care îl are fiecare dintre noi. Instituțiile trăiesc prin oameni și nu pe spinarea lor.

Evoluția unei țări, a unei co­mu­nități, nu este posibilă fără idealiști, fără visători, fără cei care construiesc fără a cere nimic în schimb.

Tocmai de aceea, pentru că nu pot fi încadrați în sistemul conformiștilor, oamenii de neînlocuit sunt priviți chio­râș, faultați sistematic, de­ni­grați, persiflați cu orice o­cazie.

Da, există oameni de ne­în­locuit! Zilele trecute îmi veneau în minte câteva e­xem­ple, poate nu cele mai re­levante, pe care le amintesc într-o ordine aleatorie: căr­tu­rarul Emilian Iclozan, un munte de erudiție, odată cu care a dispărut în neant și mo­numentala sa bibliotecă; scriitorul și jurnalistul Constantin Buiciuc, un om al concordiei și armoniei, un unificator al comunității literare lugojene; muzicianul Remus Tașcău, dirijor timp de aproape o jumătate de veac al Corului Ion Vidu (tur­nee peste hotare, premii internaționale, albume editate!), Viorel Bulgărescu, pa­­sionatul de natură care a reinventat Asociația Vâ­nă­to­rilor și Pescarilor Sportivi; profesoara Alice Toth, cea care s-a confundat cu Aso­cia­ția Chinologică din Lugoj și cu uitatele deja expoziții canine internaționale de la Ștrand. Și nimeni nu-l va putea înlocui pe martirul credinței, Arhiepiscopul Unit Ioan Ploscaru, întemnițat 17 ani de regimul comunist pe motiv că nu și-a abandonat credința.

Da, oamenii de neînlo­cuit există: ei sunt semenii noștri recunoscuți prin valoare, dezinteres și generozitate. Iar atunci când apar, să-i lăsăm să se dezvolte liber și să nu le punem piedici.
Este în interesul tuturor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE