Ultima oră

Sfârşit de săptămână plin de târguri expoziţionale la Timişoara

Aveţi de ales între produse pentru amenajarea locuinţei, sute de varietăţi de flori şi plante ornamentale şi oferte educaţionale pentru copii

MondialTimişenii pot găsi toate cele necesare pentru amenajarea locuinţei la expoziţia Universul Casei Tale. Deschisă de astăzi şi până duminică la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, expoziţia şi reuneşte firme din ţară dar şi din Italia, Serbia şi Ungaria. 45 de producători şi distribuitori de produse și tehnologii din domeniu vor oferi publicului vizitator și profesionist produse, tehnologii și servicii în ceea ce priveşte construcţia, amenajarea şi mobilarea spaţiilor interioare şi exterioare. Vor fi expuse, printre altele, piese de mobilier, materiale şi echipamente pentru construcţii, ferestre şi uşi, instalaţii sanitare şi altele, mobilier pentru bucătărie și baie, mobilier de grădină şi flori. Orarul de vizitare este de astăzi până sâmbătă, între orele 11 şi 19 , iar duminică, între 11 şi 18.

Tot în acest final de săptămână la Timişoara se desfăşoară cea de-a opta ediţie a Expo Flori de Mai. Până duminică, în cadrul evenimentului vor fi prezente peste 60 de firme, cultivatori şi comerciaţi de flori din România şi Ungaria. Cea mai mare expoziţie de flori din vestul ţării, cu participare internaţională, va cuprinde sute de varietăţi de flori şi plante ornamentale, dar şi produse, materiale, servicii proprii cultivării, întreţinerii şi aranjamentelor floricole şi dendrologice şi de arhitectură peisageră. Expoziţia poate fi vizitată astăzi, până la orele 20, mâine şi sâmbătă între 9 şi 20, iar duminică, între orele 9 şi 18. Preţul unui bilet este de doi lei.

Un alt târg, de data aceasta cu oferte educaţionale pentru copii, se va desfăşura la Iulius Mall. De vineri până duminică, la demisolul mall-ului, târgul Kids Tim Fest va reuni expozanţi din domenii variate, precum: educaţional, medical, bancar, sportiv, artistic, cu scopul de a oferi servicii de calitate pentru copii. Programul mai cuprinde sesiuni de face painting, demonstraţii de balet, judo, zumba şi street dance, concursuri, precum şi workshop-ul „Cooking Show for Kids”. Târgul va fi deschis între orele 10 şi 22.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE