Ultima oră

Senatorul şomerilor! Ioan Iovescu, şomer cu acte în regulă

Politician atipic, fostul senator Ioan Iovescu are asigurată o pagină în colorata carte de istorie a politichiei românești după aventurile din cei patru ani de mandat, dar și la în­che­ie­rea acestuia.

Senatorul altfel, așa cum s-a autocaracterizat de multe ori, Ioan Iovescu nu a mai reușit să candideze pentru un nou mandat, după ce listele parti­dului au fost închise fără ca numele acestuia să fie printre candidați.

Cum nici în Senat nu și-a făcut cine știe ce conexiuni, iar partidul (al treilea) din care face parte nu a fost prea dornic să-l ajute, Ioan Iovescu nu a avut altă soluție decât să treacă pe la birourile locale ale Agenției Județene Pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a-și depune dosarul de șomaj.

”Am fost singurul parla­men­tar care a vorbit încă de atunci de șomaj. Nu este un lucru rușinos, am sperat să nu fie așa, dar am ajuns acolo. Mi-am depus dosarul pentru șomaj, sunt șomer cu acte în regulă, mă ocup de părinți și de casa părintească”, a de­cla­rat Ioan Iovescu.

Totuși acesta așteaptă un semn de la partid, pentru vremuri mai bune, mai ales că a fost harnic: ”Aștept o de­cizie a conducerii partidului, să analizeze, să spună ceva. Am fost pe locul cinci ca activitate parlamentară, dacă se analizează se poate spune: avem nevoie de omul a­ces­ta!”

Însă cum Ioan Iovescu a fost obișnuit cu cheltuieli puține, declarând la ter­mi­na­rea mandatului că a e­co­nomisit întreg salariul de senator, nu îi va fi greu să se descurce și cu indemnizația de șomer care este de a­pro­ximativ 500 de lei.

”Oricum pauza asta îmi prinde foarte bine, cred că în viitorul mandat aș fi mai în­țe­lept. Poate fiecare ar trebui să facă această pauză, pentru a vedea altfel lucrurile. Dar poate mai important este să fi în conducerea partidului, de­cât în parlament, pentru că deciziile nu se iau în sala de plen”, a mai precizat Ioan Iovescu despre viitorul său în politică.

Printre episoadele celebre ale lui Ioan Iovescu în Par­la­ment se numără cel legat de dormitul în biroul parla­men­tar, asta pentru a nu deranja familia la care a fost găzduit.  

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE