- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

SCANDALOS! Lugojenii nu au unde să doneze sânge în oraş, fiind trimişi la Timişoara dacă vor să facă un gest nobil

Mondial [1]În timp ce zeci de mii de români donează sânge în centrele de transfuzii din toată ţara, asta după ce persoane publice, fotbalişti, artişti sau alte figuri importante din ţară au făcut la rândul lor acest gest, lugojenii nu pot face o donaţie sangvină în oraşul lor.

În schimb, aceştia sunt trimişi la Timişoara, la centrul din Capitala Banatului, singurul pe o rază imensă unde se pot face donaţii de acest gen.

„Facem un apel către populaţia din Lugoj, în conformitate cu apelul din partea Ministerului Sănătăţii, la solidaritate pentru donarea voluntară de sânge. Persoanele care doresc să facă asta trebuie să se prezinte la Timişoara, la centrul de transfuzii, de luni până vineri, între orele 8:00 – 13:00”, a declarat Teodora Mateescu, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal Lugoj.

Cei care doresc să facă un gest frumos şi să doneze sânge, făcând şi deplasarea până la Timişoara pe banii lor, trebuie să ştie că sunt câteva reguli pe care trebuie să le respecte cu stricteţe pentru a putea fi donatori eligibili de sânge.

„Vârsta donatorilor trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutatea, peste 50 de kilograme, tensiunea arterială sistolică între 100 şi 180, să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, iar femeile trebuie să nu alăpteze şi să nu aibă diferite afecţiuni”, a mai adăugat Mateescu.

De asemenea, nu sunt eligibile pentru donarea de sânge persoanele care au TBC, Sifilis, malarie, epilepsie sau alte boli neurologice, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă sau boli de piele.

Nici spitalele din Făget sau Recaş nu dispun de centre sau cabinete special amenajate pentru donarea de sânge.

Centrul de Transfuzii Sangvine Timişoara a organizat anul trecut mai multe deplasări în oraşele din Timiş, având ca scop strângerea de sânge de la donatori.