Ultima oră

Săptămâna Naţională a Voluntariatului! Concurs „Bunicii au talent”, organizat de Asociaţia AlternativEd

Concurenţi au fost vârstnicii de la Complexul „Sfântul Nicolae”

MondialVârstnicii de la Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Nicolae” au participat, ieri după-masă, la un concurs de talente, intitulat „Bunicii au talent”. Acesta s-a desfăşurat la Casa Armatei şi a fost organizat de Asociaţia AlternativEd, cu ocazia Săptămânii Naţionale a Voluntariatului. Cei prezenţi au putut urmări un program de poezii, cântece şi dansuri tradiţionale pregătite cu mult drag de către participanţi.

„Cu ocazia celei de-a 13-a ediţii a Săptămânii Voluntariatului, la invitaţia AlternativEd care şi anul trecut ne-au făcut onoarea să se implice într-o acţiune frumoasă în Complexul „Sfântul Nicolae”, şi în acest an suntem prieteni şi parteneri, printr-un parteneriat de colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj la un program care se numeşte „Bunicii au talent”, un program deosebit de frumos , în care beneficiarii noştri îşi manifestă talentul cu dăruire pentru comunitatea lugojeană. Suntem deosebit de fericiţi că putem fi şi noi voluntari într-o acţiune atât de specială”, a declarat Adriana Hornyac, directoarea Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Nicolae”.

Bunicuţii au fost încântaţi de iniţiativa Asociaţiei AlternativEd, fiind bucuroşi să schimbe impresii şi să petreacă câteva ore deosebite în prezenţa celor mai tineri decât ei.

„Consider că este o acţiune lăudabilă şi ne bucurăm că am fost invitaţi să luăm parte la aceasta. Eu am pregătit pentru această seară o poezie în dialect bănăţean a marelui nostru Victor Vlad Delamarina”, a spus unul dintre participanţii la concurs.

Plini de veselie, de viaţă şi, mai ales, de talent, vârstnicii au cucerit publicul, dar şi juriul care i-a premiat, iar sala arhiplină i-a recompensat cu ropote de aplauze. Alături de aceştia s-a aflat şi Mihaela Adam, care, însoţită de trei fete, le-a oferit celor prezenţi o demonstraţie de Kangoo Jumps.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*