Ultima oră

Salarii de necalificați, pentru maeştrii Casei de Cultură a Municipiului

Legea salarizării lovește la Lugoj: un corepetitor cu facultate câștigă sub un salariu de muncitor necalificat sau electrician. Lucrurile se petrec în cadrul aceleeași instituții – Casa de Cultură a Municipiului. În aceeași situație, au fost până de curând și re­fe­renții Casei de Cultură, care au semnalat anomalia încă din iulie anul trecut.

Familiile ocupaționale menționate în noua lege a salarizării nu sunt toate la fel de fericite. Mai mult, în ca­drul aceleași familii, membri cu statut egal sunt plătiți diferit. Un referent al Casei de Cultură, instituție subordonată Consiliului local, câștiga jumătate din salariul unui referent la Primărie de același rang la Primărie. Si­tuația a durat timp de șase luni.

Din luna ianuarie a acestui an, referenții Casei de Cultură a Municipiului au primit două vești.

Cea bună este că situația s-a deblocat și vor primi salarii la același nivel cu colegii lor, fiind angajați ai unei instituții care aparține de administrația locală.

Vestea proastă este că diferențele de bani nu vor fi acordate retroactiv pe cele șase luni în care veniturile nu au fost ierarhizate.

”Salariile nu erau ierarhi­za­te conform posturilor. Muncitorii calificați și necalificați aveau salarii mai mari ca re­ferenții. Noua grilă ne dă po­sibilitatea de a intra în normalitate, ca instituție subordonată Consiliului Local. Salariile ajustate în funcție de grila votată de Consiliul local în ședința din 21 decembrie 2017 intră în plată de la 1 ianuarie”, spune Tudor Trăilă, directorul Casei de Cultură a Municipiului.

El precizează că ”retroactiv, noi nu putem acorda diferențele de salarii, pe cele șase luni din urmă. Doar de la 1 ianuarie am intrat cu această nouă grilă care respectă ierarhizarea”. Pentru un post de referent 1A, această diferență este de 90 de milioane lei vechi.

”În legătură cu situația co­repetitorilor și a coregrafului aștept răspunsul la adresa pe care am înaintat-o anul trecut, în decembrie, către Consiliul Local. Conform noii legi a salarizării, ei sunt în­ca­drați la altă grilă, la instituții de spectacol. Legal, la Casa de Cultură, coregrafi și core­petitori nu există. Re­pre­zen­tanții Consiliului Local municipal au spus că vor di­rec­ționa adresa mea către biroul competent din Primărie, Biroul de Personal, după care vom primi un răspuns”, spune Tudor Trăilă.

În această situație sunt trei corepetitori, doi cu studii medii, unul cu studii superi­oa­re (Septimiu Gâlea) și un coregraf – Puiu Munteanu, cel care conduce de peste 25 de ani Ansamblul ”Lugojana” al Casei de Cultură a Municipiului.

În prezent, un corepetitor cu facultate câștigă sub un salariu de muncitor necalificat, la aceeași in­sti­tu­ție. Alt caz concret este cel al lui Ionel Groza, sub conducerea muzicală a căruia au avut loc sute de spectacole, și care câștigă, de 20 de ani, salariul minim pe economie. Într-adevăr, viață amară de artist!

O variantă de deblocare a situației ar fi, în viziunea conducerii Casei de Cultură, trecerea coregrafului și core­pe­titorilor în ”barca” refe­ren­ților.

Maestrul Puiu Munteanu are o altă perspectivă asupra su­biectului. El spune că si­tua­ția cu discrepanțele salariale nici nu ar trebui să existe și că totul este o problemă de organizare internă a Casei de Cultură a Municipiului.

Din start, el refuză poziția de referent:

”Nu mi-a spus ni­meni să renunț și nu am renunțat la poziția de coregraf. Ce fac, azi sunt trecut pe afiș coregraf, iar Ionel Groza, conducător muzical, iar mâine suntem trecuți ca referenți? Eu am studii de specialitate, la Academia de Muzică ”George Dima” din Cluj Napoca – Secția pedagogie coregrafică, pe care am absolvit-o în 2009”.

Puiu Munteanu spune că problema cu salariile nu este decât o parte dintr-o situație mai amplă, care ține de organizarea Casei de Cultură a Municipiului.

”Trebuia să se aplice legea – OUG 21 din 2009 – ceea ce la noi nu se aplică, și nu mai era nici o problemă. De un an de zi­le, noi nu suntem nici pe cal, nici în căruță. Ca instituție, sun­tem la nivel de cămin cultural. La Casa de Cultură a Municipiului Lugoj nu se poate ceea ce s-a realizat în alte părți, în legătură cu coregrafii, corepetitorii și in­stru­mentiștii. Aceștia au fost preluați la Casele de Cultură din Timișoara, Cluj, Caracal, Ovidiu – județul Constanța sau în alte locuri din țară. Ba mai mult, Casa de Cultură din Zalău a preluat un ansam­blu profesionist”.

În momentul de față, Casa de Cultură a Municipiului Lugoj are trei categorii de angajați: cinci referenți de specialitate (cu tot cu postul suspendat al actualului director); un coregraf și trei corepetitori și personal administrativ: trei cu calificare și doi necalificați (femeile de serviciu).

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE